3.251 de localități rurale din Romania nu au acces la internet

Now Reading
3.251 de localități rurale din Romania nu au acces la internet


ANCOM a publicat lista localităților rurale din România încă nedeservite de rețele fixe cu viteze de 30 Mbps sau mai mari la persoane fizice. Aceste localități nu au beneficiat până acum de măsuri de intervenție publică în acest sens și nici nu s-au declarat intenții de investiții private în următorii 3 ani pe teritoriul lor. Deși unele sunt deservite de rețele fixe sau mobile, acestea nu pot oferi însă vitezele minime specificate.

În cadrul consultării publice din perioada 2 noiembrie – 1 decembrie 2017, 114 operatori de comunicații electronice au transmis informații către Autoritate cu privire la existența rețelelor de acces la puncte fixe (buclă locală) sau mobile. În urma prelucrării tuturor datelor au rezultat 3.251 de localități posibil nedeservite de rețele de acces la puncte fixe în măsură să asigure servicii de comunicații electronice utilizatorilor finali, persoane fizice, la viteze de transfer a datelor (download), în regim „best effort”, de minim 30Mbps (care conțin 350.870 de gospodării și o populație totală de 939.438 de locuitori), ce reprezintă Lista localităților – „zone albe NGN” rural, la nivel național, la data de 1 noiembrie 2017.

Din cele 3.251 de localități analizate, un număr de 1.781 figurează ca fiind deservite de o rețea de comunicații electronice la puncte fixe care poate asigura conexiuni cu viteze de transfer a datelor (download) în regim „best effort” de minim 2 Mbps, dar nu mai mult de 30 Mbps, iar un număr de 2.418 figurează ca fiind deservite de cel puțin o rețea de acces la puncte mobile de tipul 4G (LTE).

Unele dintre aceste localități ar putea face obiectul unei scheme de ajutor de stat din partea MCSI, astfel încât să devină deservite de rețele cu viteze de 30 Mbps sau mai mari.


ANCOM spune ca în eventualitatea în care vor instala rețele de comunicații electronice în cele 3.251 de localități din lista „zone albe NGN”, operatorii privati ar putea fi concurați de operatori care primesc finanțare publică pentru atingerea obiectivelor de acoperire din Agenda Digitală pentru România 2020. Operatorii de comunicații electronice au avut posibilitatea, în cursul consultării publice, să indice toate localitățile în care intenționează, până la data de 1 noiembrie 2020, să realizeze investiții private în rețele fixe cu viteze de 30 de Mbps sau mai mari.

Lista „Localităților nedeservite 30Mbps” poate fi consultată aici.

Localizarea „zonelor albe NGN” pe teritoriul României este disponibilă aici.


Aboneaza-te la noutati:

 
   

Cum ti s-a parut ?
Il ador
0%
Imi place
0%
Il vreau
0%
L-am avut
0%
Il urasc
0%
Interesant
0%
About The Author
IT MANIA