Autoritatea Nationala pentru Administrate si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) a anuntat ca a aplicat amenzi consistente operatorilor de telefonie mobila din Romania pentru neasigurarea semnalului in mai multe localitati din tara.
Operatorii de telefonie mobila din Romania au fost supusi unor controale ale ANCOM cu privire la respectarea obligatiilor pe care Orange, Vodafone si Telekom si le-au asumat in momentul castigarii unei licitatii din anul 2012. In urma acesteia au fost acordate drepturile de utilizare a frecventelor radio in benzile de 800MHz, 900 MHz, 1800 MHz si 2600 MHz pentru furnizarea de retele publice de comunicatii electronice si de servicii de comunicatii mobile – voce si date, pana in anul 2029.
Astfel, licentele acordate prevedeau in sarcina operatorilor si obligatia de a acoperi cu prioritate un numar de 676 de localitati nedeservite de retele de comunicatii de banda larga, termenul limita pentru indeplinirea acestei obligatii fiind 5 aprilie 2016.
In urma controalelor ANCOM, s-a constatat neindeplinirea de catre Vodafone Romania a obligatiilor de acoperire a 72 de localitati din cele care ii reveneau conform licentei obtinute. Pentru nerespectarea acestei obligatii, compania Vodafone a fost sanctionata cu amenda contraventionala in valoare de 720.000 de lei.
In cazul Orange Romania, s-a constatat neindeplinirea obligatiilor in 12 localitati si a fost sanctionata cu amenda in valoare de 120.000 de lei.
Telekom Romania Mobile Communications nu si-a indeplinit obligatia de acoperire a 6 localitati si a fost sanctionat cu amenda contraventionala in cuantum de 60.000 de lei.
Orange si Vodafone, primii doi operatori de comunicatii mobile din Romania dupa numărul de clienti si cifra de afaceri, sustin ca intarzierea acoperirii localitatilor rurale care nu sunt deservite de retele mobile broadband a survenit ca urmare a blocajelor in procesul de obtinere a autorizatiilor de constructie necesare.
Cei trei furnizori de comunicatii electronice sanctionati vor trebui sa achite contravaloarea amenzilor contraventionale catre bugetul de stat si sa isi indeplineasca obligatiile de acoperire prevazute in licentele de utilizare a spectrului de frecvente radio.