Unul din idealurile oricarui website este sa devina popular si sa castige si bani. Doar ca uneori succesul nu este intotdeauna motiv de bucurie. Cea mai mare retea de socializare din lume se confrunta acum cu un paradox. Popularitatea lui ii face pe tineri sa isi indrepte atentia spre alte site-uri unde pot sa comunice.
Mai multe studii efectuate in ultimii doi ani au scos la iveala ca multi tineri incep sa abandoneze reteaua de socializare Facebook. Compania de cercetare Magid Associates a efectuat si ea un studiu la sfarsitul anului in randul utilizatorilor americani. Din pacate vestile proaste continua, site-ul lui Mark Zuckerberg nu mai este atractiv pentru cei cu varste intre 13 si 17 ani.
Facebook a inregistrat o scadere de 6% in randul utilizatorilor intre 13 si 17 ani in 2014, fata de anul trecut, fiind cel mai mare declin din istoria retelei de socializare.
Motivul pentru care tot mai multi tineri migreaza spre alte site-uri de socializare este unul nesurprinzator. Adolescentii din ziua de azi nu doresc sa fie spionati de parinti si rude. in prezent, pe acest site si-au facut cont si parintii, si bunicii, si alte rude, asa ca tinerii nu vor ca acestia sa vada tot ce posteaza.
Popularitatea in scadere a Facebook-ului in randul tinerilor ii ajuta pe rivalii de la Twitter si Snapchat sa isi sporeasca baza de utilizatori. Mai mult, aplicatia foto Instagram, a inregistrat un avans de 25% in SUA, in ultimul an, in categoria de varsta 13-17 ani.
Mark Zuckerberg nu este strain de problemele pe care le are reteaua de socializare. Inca de la primele semne de scadere a popularitatii in randul tinerilor, miliardarul a achizitionat doua dintre cele mai populare servicii in randul utilizatorilor, Instagram si WhatsApp, pe care a platit sume considerabile.
Potrivit studiului citat, mai exista un motiv pentru care Facebook e lasat balta de tineri: sunt prea multe reclame.