Epson a încheiat o misiune specială în Antarctica. Imprimanta multifuncțională Ink Tank System (denumită Eco Tank în ţările Americii Latine şi de Nord) a fost folosită zilnic, din octombrie 2014, de către membrii echipajului din stația de cercetare argentiniană Marambio, fără a fi reîncărcată.
Imprimanta a fost utilizată în cadrul proiectului EcoTank Challenge care presupune expedierea produselor Epson în cele mai inospitaliere și îndepărtate locuri din America Latină. În aceste zone, înlocuirea imediată a dispozitivelor și aprovizionarea sunt activități extrem de complexe și, uneori, chiar imposibil de realizat.
Pentru a-și desfășura activitatea de cercetare în geologie, geofizică, paleontologie și ecologie, membrii echipei de cercetare au avut la dispoziție imprimanta L355, cu tehnologia Ink Tank System (Eco Tank) – sistemul Epson cu alimentare continuă cu cerneală.
„Membrii stației n-au trebuit să-și facă griji în privința rezervelor de cerneală, întrucât acestea păreau inepuizabile”, explică Juan Carlos Luján, președinte Fundación Marambio.
Sistemul integrat de cerneală al imprimantei înlocuiește cartușele tradiționale cu rezervoare de mare capacitate, care oferă performanță sporită la costuri reduse, menținând aceeași calitate a imprimării. Astfel, nu mai este nevoie de o reîncărcare frecventă. Practic, modelele Ink Tank System (EcoTank) sunt capabile să stocheze până la 20 de cartușe de cerneală.
“Am acceptat să facem parte din proiectul EcoTank Challenge pentru că ne desfășurăm activitatea la o temperatură de minus 30 de grade, iar vântul în această zonă este foarte puternic. Din cauza condițiilor nefavorabile, aprovizionarea este dificilă pentru noi și de aceea ne-am bucurat că reîncărcarea imprimantei nu a reprezentat o problemă în plus”, a spus unul dintre membrii echipajului care a participat la cercetare.
Proiectul „EcoTank Challenge” reprezintă soluția oferită de Epson pentru facilitarea activității celor care lucrează în zone îndepărtate și greu accesibile. Imprimantele din gama Ink Tank System (EcoTank) și-au demonstrat astfel performanța de imprimare, iar Epson și-a îndeplinit obiectivul de a contribui la succesul activităților din stația de cercetare Marambio.