Samsung a lansat pentru piaţa locală seria de telefoane Galaxy A, cuprinzând două modele smartphone adresate tinerilor care vor să-şi exprime cu uşurinţă stilul personal. Galaxy A5 şi A3 folosesc acelaşi design metalic întâlnit la modelul de top Samsung Galaxy ALPHA, carcasele metalice cu grosimi de 6,7mm, respectiv 6,9 mm, fiind oferite în mai multe variante de culori: Pearl White, Midnight Black, Platinum Silver şi Champagne Gold.
Echipate cu o cameră foto principală de 13MP, respectiv cameră frontală de 5MP, noile terminale sunt numai bune pentru poze selfie, ajustate cu funcţii software special concepute cum ar fi Beauty Face, Rear-cam Selfie, Palm Selfie, Wide Selfie şi Animated GIF pentru realizarea de selfie-uri animate. În plus, utilizatorii pot încărca imediat pozele obţinute pe reţele de socializare folosind conexiuni rapide de internet mobil prin reţele LTE Cat 4.
Samsung Galaxy A3
Pentru Galaxy A3, Samsung a ales un design 100% metalic, extrem de durabil, reprezentat la maxim atât de carcasa şi corpul telefonului, cât şi de tastele exterioare şi marginile uşor oblice, ce amplifică aderenţa.
Având un ecran de 4.5 inch Super AMOLED şi o greutate de numai 110 grame, Galaxy A3 se asortează perfect zilelor pline de acţiune, iar procesorul Quad-Core de 1.2 Ghz şi camera de 8MP garantează din plin acest lucru.
Echipat cu 1,5GB RAM şi conectivitate 4G, Galaxy A3 ţine mereu pasul cu tine, exact atunci când ai nevoie, fie că este vorba despre activităţi zilnice, e-mailuri, social media sau orice altceva.
Altfel spus, Galaxy A3 anticipează mereu nevoile tale, intuitiv şi foarte rapid, iar Google Play îţi stă mereu la dispoziţie cu cele mai noi aplicaţii, prin Android 4.4 KitKat.
Samsung Galaxy A5
Având un corp metalic integral, Galaxy A5 dă dovadă de detalii excepţionale şi un design cu totul aparte, bazat pe un ecran de 5” HD SuperAMOLED, ce se simte încă din primele clipe când îl foloseşti. Iar cum viaţa devine brusc mai animată cu un smartphone, ai la dispoziţie o cameră frontală de 5MP, aplicaţii integrate de editare foto, plus 16GB memorie internă pentru toate selfie-urile, videoclipurile şi aplicaţiile care-ţi plac.
În primul rând, Galaxy A5 e un smartphone selfie-friendly, adică nu mai trebuie să apeşi o tastă sau ecranul – e de ajuns să îţi foloseşti vocea sau un gest predefinit şi poza e gata imediat. în plus, cu funcţia Wide Selfie poţi face o panoramă care include până la 3 poze, iar setările de editare garantează că vei arăta excelent în fiecare cadru. Mai mult, poţi întotdeauna să adaugi un plus de distracţie cu funcţia Animated Selfie, cu care poţi face 20 de poze care pot fi unite ulterior într-un singur GIF.
Atât ecranul SuperAMOLED cât şi sunetul lui Galaxy A5 se ajustează automat în funcţie de lumina şi sunetul mediului ambiant, iar interfaţa rulează excelent pe procesorul Quad-Core de 1.2 Ghz, fie că vizionezi filme, asculţi muzică sau rulezi multiple aplicaţii simultan.
Recomandate prin specificaţii de top şi un design elegant, Samsung Galaxy A3 şi A5 pot fi achiziţionate din magazinele operatorilor şi ale partenerilor Samsung. Din păcate, modelul Galaxy A7, cu ecran de 5.5˝, nu face parte parte din oferta pentru ţara noastră.