În perioada 28-30 august a avut loc campionatul național de robotică pentru licee „BRD First Tech Challenge Romania”, organizat de asociația „Nație Prin Educație”, la care au participat cele mai bune 24 echipe din Romania. Echipa Quantum Robotics, alcătuită din 12 elevi din clasele IX-XII din cadrul Liceului Teoretic International de Informatică București, pasionați de domeniul ingineriei și programării, este câștigătorul ediției a cincea BRD First Tech Challenge România.
Echipa a obținut: locul 1 in clasamentul roboților după meciurile de calificare, locul 1 după finale, cât și cel mai important premiu al competiției, Inspire Award locul 1 – succes ce înglobează atât un robot performant în teren cât și activitatea generală a echipei din timpul sezonului competițional 2020-2021 – „Ultimate Goal”.
Echipa Liceului Teoretic International de Informatica București (ICHB) – Quantum Robotics – a câștigat atât competiția de pe terenul de joc al roboților – Winning Alliance Award, cât si premiul cel mare Inspire Award – acordat pentru toată activitatea din timpul sezonului 2020-2021. Este prima ediție când o singură echipă câștigă ambele premii mari din competiție.

Competiția s-a desfășurat pe durata a 2 zile, prima parte reprezentând interviurile cu jurații în care echipele au prezentat cum au proiectat și construit roboții conform temei „Ultimate Goal”, precum și toată activitatea echipei din acest sezon. Juriul a acordat Premiul 1 ”Inspire” echipei Quantum Robotics care a performat la toate categoriile de jurizare și a fost un model atât la competiția din teren cât și în afara lui.
Echipa câștigătoare a premiului „Inspire” demonstrează organizare în construcția robotului, și pe parcursul jurizării prezintă o documentație tehnică remarcabilă. Pe data de 30 august, la Sala Polivalentă din București s-au desfășurat competițiile în teren la care Quantum Robotics s-a calificat pe primul loc cu un punctaj de 2188 de puncte și, în calitate de căpitan, a format alianța câștigătoare din finală.
Tema „Ultimate Goal” din sezonul 2020-2021, este inspirată din sport și a fost lansată în septembrie 2020. Echipele trebuie să construiască roboții pentru a obține cele mai multe puncte conform temei date. Tema competiției se schimbă anual, provocarea anului acestuia fiind lansarea unor inele la diferite nivele, fiecare nivel având un punctaj diferit.

Robotul este condus în teren de 2 șoferi, iar fiecare meci în teren durează 2 minute si 30 de secunde și este alcătuit din 3 părți: 30 de secunde de autonomie în care robotul trebuie să ia propriile decizii, urmate de 2 minute de telecomandare. Ultimele 30 de secunde din perioada de telecomandare se numesc „end game”, timp în care robotul trebuie să transporte 2 elemente de joc voluminoase în afara terenului și să țintească 3 obiecte subțiri. Îndeplinirea tuturor misiunilor aduce robotului punctajul maxim și urcarea în clasament.
„Suntem fericiți că echipa liceului nostru a reușit în acest an să câștige atât Campionatul Național de Robotică din Romania, cât și premii internaționale la campionatul Național de Robotică din Canada (FTC Canada Cup) si Rusia (FTC Russia). Liceul Teoretic Internațional de Informatică dovedește încă o dată că asigură toate condițiile necesare creșterii performanței și nivelului de educație a elevilor noștri”,
declară Ismail Sahin, Director ICHB.

Quantum Robotics este o echipă care participă la competițiile de robotică “FIRST Tech Challenge” din diverse țări. Echipa a fost înființată în anul 2017 de un grup elevi olimpici la diverse materii cum ar fi informatică, matematică, fizică, chimie, robotică.
Echipa își desfășoară activitatea în cadrul laboratorului de robotică din Liceul Teoretic International de Informatică București, și este coordonată de 2 mentori profesori și 3 asistenți – foști membrii din echipa, in prezent studenți.
Echipa Quantum Robotics este susținută de un grup de “investitori în performanță”, care au înțeles nevoile echipei pentru achiziționarea de piese pentru robot, deplasări, licențe, etc. Mulțumiri: Roel Group – sponsor principal, MarcTel S.I.T., Celesta Comexim, Elettra Communication, TCM Tuning, MSL Logistics, Deutsche Bahn Romania, Liceul Teoretic International de Informatica București și Lumina – Instituții de Învățământ.
In ultimii 4 ani echipa Quantum Robotics a câștigat numeroase premii in competiții din Romania, SUA, Rusia, Coreea de Sud, Canada.