Dacă aveți un dispozitiv Android și se întâmplă să fiti inscris si in programul Windows Insider, cu acces la cele mai recente functii, sunteți printre primii care pot folosi aplicația „Your Phone” de la Microsoft.
Gigantul din Redmond a început să testeze aplicația experimentală, care vă oferă acces ușor la fișierele de pe telefonul dvs. de pe un PC cu sistem de operare Windows 10. Sigur, puteți utiliza si servicii terță parte sau de tip cloud (sau puteți să vă trimiteți fisiere prin e-mail), dar această caracteristică promite o modalitate mai bună de a accesa fișierele de pe toate dispozitivele. Când accesați telefonul dvs. pe un computer, veți putea vedea cele mai recente instantanee de pe dispozitivul dvs. Android. Apoi, veți putea să le trageți direct într-o altă aplicație, cum ar fi PowerPoint, dacă lucrati la o prezentare.
Microsoft a anunțat pentru prima dată experiența drag-and-drop la începutul acestui an în cadrul conferinței sale anuale de dedicata dezvoltatorilor din Seattle. Aceasta functie va fi disponibila si pentru utilizatorii de iPhone, dar va fi limitată, în special pentru a trimite pagina web pe care o vizionați de pe telefonul mobil pe un computer, astfel încât să puteți continua să vizionați videoclipuri sau să citiți textul pe un ecran mai mare.
In ceea ce priveste telefoanele cu Android, acestea trebuie să ruleze Android 7.0 și versiuni ulterioare pentru a putea utiliza funcția experimentală. Trebuie doar să accesati aplicația Your Phone si apoi să descărcați aplicația mobilă corespunzătoare. Odată ce ați configurat cele doua aplicatii, trebuie sa urmariti actualizarile Windows 10 în următoarele săptămâni, sistemul de operare urmand sa primeasca un panou dedicat pentru desktop. Acesta vă va oferi un acces mai rapid la fotografiile de pe dispozitivul dvs. mobil.