Autoritatile britanice au spionat utilizatorii unor site-uri precum Facebook si YouTube, in cadrul proiectului Squaky Dolphin. Cele mai noi dezvaluiri ale lui Edward Snowden arata ca informatiile colectate de englezi ajungeau si la americanii de la NSA.
Dupa dezvaluirea ca americanii extrag informatii despre jucatorii de Angry Birds, noul scandal are in centru General Communication Headquarters (GCHQ), institutie care monitoriza in timp real YouTube si Facebook.
Britanicii spun ca nu au incalcat legea prin modul in care au strans informatii. Mai mult, GCHQ sustine ca nu colecteaza informatii personale, monitorizarea fiind destinata doar pentru anticiparea miscarilor anti-guvernamentale la nivel global.
Indiferent daca autoritatile britanice au strans informatii doar despre tinte externe potential periculoase,Facebook si Google sustin ca nu au oferit nicio permisiune pentru accesarea datelor necriptate si ca nu stiau nimic despre monitorizarea in timp real.