Bolt, lansează joi, 9 decembrie, serviciile de transport la cerere în Baia Mare și Târgu Mureș. Compania ajunge astfel la 22 de orașe în România, în care utilizatorii pot cere curse prin aplicație și ajunge la destinație rapid și accesibil.
„După lansarea cu succes în Alba Iulia pe 1 decembrie, ne bucurăm că putem încheia anul cu alte două lansări, în Târgu Mureș și Baia Mare. Consemnăm astfel extinderea prezenței Bolt de la 6 la 22 de orașe într-un singur an. Această expansiune accelerată a fost făcută posibilă de munca unei echipe extraordinare și a unei rețele dinamice de parteneri – șoferi și operatori de transport – dar și de adoptarea entuziastă a serviciilor noastre de către pasagerii din fiecare oraș. Sperăm ca serviciile de transport la cerere să se bucure de aceeași primire bună și în cele două noi orașe.”
a declarat Cristian Sălceanu, Country Manager Bolt România
Pentru a accesa serviciile de ride-hailing Bolt, utilizatorii trebuie să instaleze aplicația Bolt, pe care o pot descărca de pe Google Play, App Store sau HUAWEI AppGallery.
Pe perioada lansării, prețul curselor Bolt din Baia Mare și Târgu Mureș începe de la 8 lei, în funcție de categoria aleasă, iar pasagerii beneficiază de reduceri de până la 70%, în limita a 7 lei. Atât pasagerii, cât și șoferii au obligația legală de a purta permanent masca de protecție. Bolt le recomandă șoferilor săi parteneri să dezinfecteze mașinile după fiecare călătorie, iar pasagerilor să respecte regulile de distanțare socială și de igienă conform reglementărilor în vigoare.
În toate orașele în care sunt prezente serviciile de transport la cerere, utilizatorii au la dispoziție și platforma Bolt Business: un serviciu dedicat companiilor, care permite gestionarea eficientă călătoriilor de afaceri. Astfel, cursele în scop de serviciu sunt mai rapide, mai accesibile și mai convenabile, companiile beneficiind de un management simplificat al costurilor de transport.