Grégoire Vigroux, business angel și antreprenor în serie, împreună cu Diego Roy de Lachaise, fost Senior Tech Consultant la KPMG, și cu Zsolt Kadar, fost executiv Apple, au lansat bonapp.eco, o aplicație mobilă care are ca scop combaterea risipei de alimente, conectând consumatorii cu comercianții ale căror alimente se apropie de data de expirare. Produsele vor fi vândute la prețuri mai mici cu 40%- 80%.
Aplicația este disponibilă pe iOS și Android. Alimentele sunt achiziționate cu cardul, prin intermediul aplicației, dintr-o rețea de 35 de afaceri afiliate din București. În prezent aplicația include supermarketuri, hipermarketuri, restaurante, magazine, brutării, cafenele și hoteluri. Lansarea în alte orașe din România este planificată pentru T1 2022, în timp ce extinderea în alte țări din regiune va începe în T2.
bonapp.eco estimează că aplicația are un potențial de piață de cinci milioane de utilizatori numai în România. Utilizatorul țintă locuiește în mediul urban, are cont bancar, își dorește să cumpere produse de calitate și, totodată, să economisească bani.
„La nivel global se irosește 40% din cantitatea totală de alimente, conform World Wildlife Fund. Numai risipa de alimente este cauza pentru 10% din emisiile de gaze cu efect de seră, la nivel mondial. Pe lângă exacerbarea schimbărilor climatice, risipa alimentară provoacă pierderi semnificative retailerilor. În România, într-o țară în care mâncarea este scumpă, sunt aruncate anual 5 milioane de tone de alimente. Consumatorii români își alocă aproape 40% din buget pentru alimente și băuturi! bonapp.eco transformă aceste provocări de mediu, economice și sociale într-o oportunitate de afaceri durabilă, în beneficiul tuturor.
Soluția noastră este un câștig pentru consumatori, un câștig pentru comercianții de produse alimentare și un câștig pentru planetă”,
spune Grégoire Vigroux, co-fondatorul bonapp.eco.
Printre primii parteneri care s-au alăturat rețelei bonapp.eco din București se numără Accor, Cora, foodpanda, PENNY România, Starbucks și Up (anterior denumită Chèque-Déjeuner), urmând ca până la finalul anului să fie anunțate și alte parteneriate.
Directorul Regional Up, Elena Pap, a declarat: „Up România a fost întotdeauna un susținător al sustenabilității. Parteneriatul nostru strategic cu bonapp.eco este doar un pas firesc în consolidarea strategiei noastre. Protejarea mediului este vitală acum și un pas în acest sens este să recâștigăm controlul asupra a ceea ce folosim, mâncăm și cumpărăm. Acest lucru poate fi realizat doar prin consumul responsabil și prin conștientizarea obiceiurilor pe care le avem, precum și acționând zilnic pozitiv asupra mediului.”
Claudia Ivan, Sustainability Manager la PENNY România, a adăugat: „Sustenabilitatea are un rol foarte important, iar clienții îi acordă atenție sporită, ceea ce ne determină să derulăm tot mai multe proiecte în această arie. Combaterea risipei de alimente, care astăzi este o problemă mondială, este un proiect prioritar. La PENNY promovăm consumul responsabil și evitarea risipei alimentare, așa că soluția bonapp.eco este o oportunitate foarte bună pentru noi. Suntem siguri că toți clienții noștri vor înțelege rapid toate avantajele, dincolo de reducerile de care vor beneficia ei, familia și comunitățile lor.”
Cristian Turculeț, Director Regional Starbucks România & Bulgaria declară: „La Starbucks, căutam de ceva vreme o soluție pentru a combate risipa alimentară în România. Când am aflat despre bonapp.eco, am fost atât de încântați că am găsit, în sfârșit, un partener care ne împărtășește valorile când vine vorba de lupta împotriva risipei alimentare. Astfel, orice surplus de hrană este gestionat corespunzător, iar noi ne asigurăm că nicio masă hrănitoare și sănătoasă nu se irosește. Suntem convinși că în acest fel lupta împotriva risipei de alimente va schimba vieți.”
bonapp.eco este un startup românesc care combate risipa alimentară. Aplicația companiei, disponibilă pe iOS și Android, îi conectează pe utilizatori cu comercianții locali de produse alimentare precum magazine, restaurante, benzinării, brutării, cafenele și hoteluri. Prin intermediul aplicației, utilizatorii pot achiziționa alimente care se apropie de data de expirare, cu o reducere de până la 80%.
Printre primii parteneri care s-au alăturat misiunii bonapp.eco din București se numără Accor, Cora, foodpanda, PENNY România, Starbucks și Up (anterior denumită Chèque-Déjeuner), urmând ca până la finalul anului să fie anunțate și alte parteneriate. Lansarea în alte orașe din România este planificată pentru prima parte a anului 2022, în timp ce extinderea în alte țări din regiune va începe în partea a doua a anului viitor.