Discutiile despre beneficiile retelelor de comunicatii 5G sunt vechi, chiar si noi am scris foarte multe articole pe aceasta tema. Cu atata promovare era de la sine inteles ca interesul operatorilor fata de aceasta tehnologie sa fie crescut.
Numarul celor care se caracterizeaza drept early adopters este in crestere iar pentru a le atrage atentia cat mai multi producatori de telefoane, de exemplu, s-au grabit sa lanseze deja telefoane cu conectivitate 5G chiar daca in momentul de fata abia doar cateva tari au inceput sa ofere primnele retele comerciale 5G.
Ca de obicei, tari precum Japonia sau Coreea de Nord sunt printre primele care ofera astfel de conexiuni, SUA fiind si ea pe lista. Cum Romania a fost mereu in top, era lesne de inteles ca primele retele comerciale 5G vor ajunge si la noi.
Lucrurile au evoluat rapid, chiar daca multi dintre noi am citit informatii despre licitatiile pe care urma sa le organizeze Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM).
Luna iunie a fost insa plina de surprize, primul dintre operatorii de la noi care si-a anuntat intentiile de a lansa primele retele 5G a fost Vodafone Romania care a inceput mai intai prin a demonstra tehnologia in primavara acestui an. Vodafone a anuntat punerea in functiune a primelor antene 5G in Bucuresti, Constanta (Mamaia) si Cluj Napoca. Exista si abonamente speciale pentru a avea acces la conexiuni 5G, insa cel mai probabil, in momentul de fata nu ar trebui sa te intereseze acest lucru, cum nu este deloc interesant sa vrei sa iti cumperi un telefon special.
Pe de alta parte si cei de la Digi Mobil au lansat si ei primele oferte cu conexiuni 5G. De fapt este vorba despre punerea in functiune a primelor antene 5G in zone din centrul vechi al capitalei urmand apoi Constanța și Mamaia, Oradea, Cluj-Napoca și Iași. Din septembrie, se vor extinde serviciile și în Sinaia, Bușteni, Predeal, Poiana Brașov, Brașov, Timișoara, Craiova și Sibiu. Nu exista abonamente speciala dar iti trebuie un telefon cu capabilitati 5G.
Pentru orice operator de telefonie care reuseste sa fie in pas cu trendul este un motiv de mandrie, asa ca ambii operatori s-au laudat cu aceste lansari pe retele de socializare. Comentariile abonatilor companiilor au fost insa mai putin incantatoare, mai ales ca abonatii au simtit nevoia sa le readuca aminte operatorilor de telefonie ca au uitat de faptul ca multi nu au acces la servicii 4G, ca se chinuie cu conexiuni 3G si ca exista in continuare zone fara acoperire, unde nici macar nu pot sa vorbeasca la telefon.
Marea majoritate a sutelor de comentarii au aceleasi plangeri, utilizatorii nu isi doresc viteze uluitoare, ci stabilitatea retelei si acces la conexiuni 4G. Sutele de comentarii primite releva o situtie pe care operatorii spun ca o stiu si nu o ignora. Intr-un mesaj postat pe reteaua de socializare Facebook, un reprezentant Vodafone spune „Ne dorim sa avem atat cea mai rapida retea ( 5G ), dar si cea mai stabila motiv pentru care in continuare lucram si la dezvolatarea si imbunatatirea celorlaltor retele.”
Pe de alta parte cei de la Digi pare ca au pierdut legatura cu abonatii, sau nu prea sunt incantati de reactii. Sunt deja notorii problemele legate de acoperire ale celui mai nou operator de telefonie, care a investit insa constant pentru dezvoltarea retelei, chiar daca pentru orice abonat, neajunsurile si performanta retelei sunt lucruri de care se lovesc constant.
Ca sa fac un test practic am ales sa fac un test de viteza chiar in timp ce tastez acest articol in fata calculatorului, fiind asadar in interiorul unei cladiri. Daca Vodafone a obtinut viteze de 19, 1 Mbps la download si 7,37 la upload, Digi Mobil are 5,67 Mbps la download si 1,89 Mbps la upload, ambele smartphone-uri afisand conexiuni 4G+/LTE.
Dar nu despre aceste viteze este vorba acum si nici despre cat de performante sunt ele acum in ceea ce ma priveste ci despre faptul ca exista in continuare multe zone unde exista deficiente… mai ales in zonele rurale, pe care operatorii aleg de multe ori sa le ignore sau sa le lase la urma.
Chiar daca conexiunile 5G sunt promovate drept un avans tehnologic si ca vor aduce beneficii din punct de vedere economic, exista discutii despre studii care releva potentialul daunator asupra sanatii oamenilor. Exista deja multi care sunt convinsi ca vor fi radiati daca folosesc 5G, insa acestea sunt discutii, care, la un moment dat, se vor opri.
Ce este de retinut acum e ca am inteles ideea, se lucreaza la 5G, si spre deodebire de momentul cand am trecut la 4G, nu vom fi obligati sa scoatem mai multi bani din portofel… poate doar pentru un telefon nou. Insa pana sa ne dorim un telefon cu 5G si abonamente dedicate va mai trece un timp. Momentan nu este cazul sa vrei sa iti cumperi un telefon care se va conecta la o retea 5G care nu exista. Momentan exista doar cateva statii in unele zone , ceea ce inseamna ca indiferent daca ai un telefon cu 5G, reteaua este disponibila intr-o anumita zona. Mai mult decat atat, spre deosebire de 4G, reteaua 5G se va baza pe mai multe antene pentru a functiona…iar acum sunt cateva.