Nu am mai auzit ceva legat de Google Glass încă de la lansarea versiunii mai noi și mai ușoare,în iulie 2017, cu accent pe asistarea la locul de muncă. Dar oamenii de stiinta au gasit o alta aplicatie pentru ochelarii de realitate augmentata: ajutarea copiilor autisti sa navigheze in situatii sociale.
Autismul este o tulburare de dezvoltare care împiedică capacitatea unei persoane de a comunica cu ceilalți. Potrivit unui raport publicat în jurnalul npj Digital Medicine, cercetătorii au dezvoltat o rutina de terapie prin împerecherea Google Glass cu un software de recunoaștere facială care anunță purtătorul dispozitivului despre emoțiile exprimate de oameni.
În cadrul studiului pilot, 14 copii cu tulburări de spectru de autism au folosit sistemul in casă. Ideea: ajutarea copiiilor să dezvolte abilități sociale cand inca sunt tineri pentru a-și îmbunătăți dezvoltarea socială în timpul anilor de formare și apoi în viața ulterioară. Douăsprezece familii, din cele 14 din studiu, au raportat mai mult contact vizual când terapia s-a încheiat, deși este important să rețineți că programul pilot nu include un grup de control pentru a compara dacă configurația Google Glass a jucat un rol semnificativ în rezultate.
Dar perspectiva utilizării tehnologiei pentru a ajuta persoanele cu dizabilități pentru dezvoltarea psihica și fizică este convingătoare, iar câțiva giganți din industrie au propus propriile soluții de-a lungul anilor.
Samsung a lansat o aplicație în 2014 pentru a ajuta copiii autiști să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare, în timp ce Mightier a început să dezvolte o platformă de jocuri pentru a ajuta copiii cu autism și ADHD să învețe să-și controlee emoțiile. MIT a propus propria cale de a elimina ambiguitatea în conversații: o aplicație pentru smartwatch care analizează discursul vocal și tonul pentru a determina starea emoțională a vorbitorului. Având în vedere că Microsoft a anunțat la Build că va cheltui 25 milioane de dolari pentru noul său program AI pentru accesibilitate, industria tehnologică continuă să caute soluții.