Săptămâna aceasta vom afla care sunt cei mai buni jucători de Counter-Strike și League of Legends din țară, odată cu desfășurarea turneului Esports King.
Ajuns la a doua ediție, evenimentul își va decide învingătorii pe 27 și 28 iunie la Mega Mall, în București.
Nu mai puțin de 1300 de jucători din 17 orașe din România au participat la turneele de calificare, desfășurate în locații precum Ploiești Shopping City, Shopping City Râmnicu Vâlcea, Brăila Mall, Shopping City Timișoara, City Park Constanța și Promenada Craiova.
Aproximativ 10.000 de spectatori au susținut echipele favorite în cadrul etapelor turneului, organizate în centrele comerciale NEPI Rockcastle din toată țara.

Cele 12 echipe calificate în finalele de Counter-Strike și League of Legends vor concura joi și vineri, de la ora 12:00, pentru premii totale de 15.000 de euro.
Vârsta medie a finaliștilor este de 22 de ani, cu cel mai tânăr jucător având 16 ani și cel mai în vârstă 30 de ani.
În plus, la finalele Esports King de la București, jucătorii și publicul vor avea ocazia să întâlnească unii dintre cei mai iubiți streameri de gaming din România, precum Theo Zeciu, Jaxi, iSilent și Imogen, care vor oferi sesiuni de poze și autografe.