În perioada 24-26 martie 2017 va avea loc cea de- a III-a ediție a concursului internațional RoboTEC (Robot Engineering Contest), organizat de către Liga AC (Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare), în colaborare cu Universitatea Politehnica din Timișoara și companiile din sfera IT&C.
RoboTEC este o competiție de robotică și inteligență artificială, care se adresează studenților și elevilor din România și din alte state. Aceștia au șansa de a-și aprofunda cunoştinţele de programare, de a le pune în practică şi de a interacţiona cu alţi participanți pasionați de domeniul IT.
În cadrul concursului, se pot înscrie echipe formate din 3 elevi/studenţi, cu posibilitatea de a fi însoţiţi de un cadru didactic ( mentor ). Acestea pot participa la maxim două probe, cu același robot sau cu un robot diferit.
Pentru participanții din alte localități, va fi asigurată cazarea și masa pe toată durata competiției.
Concurenții trebuie să construiască un robot autonom, care va fi testat în cadrul uneia dintre cele 5 probe :
● Line Follower – proba de urmărire a liniei, care testează abilitatea robotului de a urmări un traseu, într- un timp cât mai scurt, fără erori;
● Mini-sumo & Mega-sumo – probele în care robotul trebuie să-și împingă adversarul în afara unui ring circular, diferența dintre ele fiind dimensiunea și greutatea robotului;
● The Maze – proba de ieșire din labirint, în care robotul pornește dintr-o celulă inițială și trebuie să găsească celula finală a unui labirint, într -un timp cât mai scurt;
● Freestyle – proba în care se va testa imaginația și abilitatea echipelor de a construi un robot cu o funcționalitate deosebită, pe care îl vor prezenta în fața juriului, având la dispoziție 5 minute.
În urma competiției, studenții vor obține diverse premii, vor dobândi experiență și își vor dezvolta capacitatea de aplicare a noțiunilor teoretice învățate în școală.
Înscrierile se fac pe site-ul http://robotec.ligaac.ro până la data de 15 martie 2017.
Pentru informaţii suplimentare, puteți accesa pagina de Facebook
https://www.facebook.com/robotec.ac .