Microsoft a prezentat la inceputul sfarsitul lunii ianuarie noul dispozitiv Microsoft Surface Hub, un gadget revoluţionar care, anticipează viitorul televizorului.
Surface Hub este un ecran cu adevărat Smart care ascunde în interior un calculator în toată regulă care foloseşte Windows 10 şi oferă opţiuni bogate de conectivitate. Microsoft Surface Hub vine sub forma unei tablete uriaşe, cu diagonală de 84”, rezoluţie 4K şi o suprafaţă tactilă specială care permite utilizarea mai multor instrumente, aplicaţii şi funcţii în acelaşi timp.
Noul produs Microsoft ne aduce aminte mai degrabă de computerul ascuns într-o masă tactilă care a fost prezentat pentru prima oară acum aproape şapte ani şi care este comercializat în prezent sub denumirea PixelSense. Surface Hub este destinat pentru camerele de conferință și are integrați mai mulți senzori, microfoane, camere, precum și suport pentru pen sau touch. De asemenea dispune de WiFi, NFC și bluetooth.
Surface Hub ascunde în interiorul carcasei sale un PC Windows 10 în toată regula, acesta permiţând, de pildă, utilizarea OneNote pentru demonstraţii şi trimiterea notiţelor către public sau utilizarea serviciilor Skype pentru mesagerie şi colaborare. În plus, acesta va putea fi folosit ca ecran extern pentru afişarea conţinutului transmis de pe un telefon sau o tabletă.
Ecranul Microsoft oferă două camere foto pentru captură, un ansamblu de microfoane cu acoperire direcţională largă, interfeţe HDMI, Bluetooth, Wi-Fi sau NFC, precum şi un set de senzori a căror natură nu a fost dezvăluită în acest moment.
Compania a dezvăluit că intenţionează să lanseze şi o versiune ceva mai compactă cu diagonală de 55”, însă nu a oferit detalii suplimentare despre preţ, configuraţie hardware sau disponibilitate.
Surface Hub se va adresa unui segment corporate pretenţios şi va avea mai mult ca sigur un preţ extrem de piperat.