Android 12 a durat mai mult timp pentru a beneficia de o versiune publică finală decât mulți dintre predecesorii săi, dar sfârșitul ar putea fi aproape întrucât avem o dată de lansare posibilă.
Editorul-șef XDA, Mishaal Rahman, susține că Google intenționează să lanseze versiunea AOSP (Android Open Source Project) de Android 12 pe 4 octombrie. Deoarece compania lansează adesea versiuni publice lustruite în același timp cu AOSP, acest lucru sugerează că proprietarii de telefoane Pixel ar putea primi upgrade-ul începând cu ziua respectivă.
Dacă calendarul se menține, acest lucru stabilește și așteptările pentru lansarea Pixel 6. Google nu poate livra cu adevărat noile sale telefoane de top fără Android 12, deci este puțin probabil ca Pixel 6 să fie lansare înainte de această dată. Nu am fi surprinși dacă hardware-ul va fi de fapt lansat la un moment dat mai târziu în octombrie.
Chiar dacă avem o dată de lansare probabilă pentru Android 12, dacă nu folosești un telefon Pixel, vei avea de așteptat. În timp ce unii producători de telefoane tind să fie rapizi și să lanseze actualizări majore de Android în câteva săptămâni, mulți alții au nevoie de câteva.
Samsung nu a început să implementeze Android 11 până în decembrie 2020, la trei luni după ce Google a lansat oficial sistemul de operare. Oricât de mult s-a chinuit Google pentru a scurta întârzierile de actualizar, lansând cu eforturi Project Treble, companiilor le trebuie încă timp să adapteze Android la interfețe puternic personalizate și să testeze software-ul cu clienții și operatorii.
Sistemul de operare Android 12 de la Google, dezvăluit la conferința dezvoltatorilor Google I / O, reprezintă cea mai mare schimbare de design din istoria sistemului de operare, completat cu palete de culori personalizabile, notificări actualizate și performanțe mai rapide, care economisesc bateria.
Poți citi mai multe despre Android 12 în articolul de aici: Android 12 vrea să schimbe total experiența de utilizare a telefonului