Intreruperile furnizarii conexiunilor de internet nu sunt atat de obisnuite atunci cand ne gandim ca exista varii motive pentru care poate avea loc o avarie. Cele care afecteaza o intreaga tara sau regiuni merita insa o atentie aparte, mai ales cand un operator precum DIGI (RCS-RDS) a anunta pe diferite canale ca a avut loc o avarie generala.
Poveste pe scurt, majoritatea abonatilor DIGI au sesizat aseara ca timp de mai mult de cateva minute conexiunile de internet nu au mai functionat.
Printr-un comunicat de presa postat atat pe pagina de internet a companiei cat si pe reteaua sa de socializare, DIGI anunta ca:
Miercuri, 17 februarie, în jurul orei 21:50 a fost înregistrată o avarie care a condus la indisponibilitatea temporară a serviciilor de internet fix în mai multe regiuni ale țării.
Echipele tehnice Digi au restabilit conexiunile în aproximativ 15 minute de la sesizarea avariei. În prezent, serviciile funcționează normal, iar cauzele avariei sunt analizate de echipele tehnice ale companiei.

Pe pagina de Facebook a companiei zeci de clienti au reclamat situatia, unii dintre ei spun insa ca aceasta avarie a durat mai mult de 15 minute, in unele zone unde Digi este prezent.
Cei care au fost afectati de avarie au luat initial o serie de masuri cum ar fi resetarea routerelor detinute, care de multe ori se pot bloca din cauza numarului de dispozitive conectate si al traficului de date. S-ar parea insa ca a fost vorba de o problema generala si este chiar suprinzator faptul ca operatorul de telecomunicatii a tinut sa notificie public clientii in legatura cu acest incident.