Aproximativ 3 milioane de persoane vizitează anual monumentul Taj Mahal, din India. Acum, mult mai muţi oameni vor putea admira această structură, mulţumită celor de la Google.
Prin Google Street View, internauţii vor putea explora atât Taj Mahalul, cât şi alte 29 de monumente indiene, printre care şi mormântul lui Humayun, Fortul Roşu sau templele Muvar Koil.
„Aceste situri indiene au fost admirate de cei suficient de norocoşi încât să poată călători de-a lungul indiei. Cu noile imagini panoramice de pe Street View, oamenii din întreaga lume vor putea vizita aceste monumente iconice online“, a declarat Gautam Gandhi, managerul de program al Google Street View.
Internauţii pot descoperi aceste locuri prin Google Maps sau cu ajutorul unei aplicaţii create de Google Cultural Institute, în colaborare cu Archeological Survey of India.
„Într-o ţară cu o istorie atât de bogată precum India, tehnologia poate schimba modul în care învăţăm şi înţelegem trecutul. Spreăm că imaginile Street View cu aceste 30 de monumente să ajute la conservarea acestor situri şi la popularizarea poveştilor lor“, a mai spus Gandhi.