7 dintre startup-urile celei de a treia serii a a programului de accelerare Techcelerator au urcat pe scena festivalului de tehnologie UPGRADE 100, în cadrul secțiunii Demo Day dedicate acestora, pentru o sesiune de pitching în fața publicului larg și a unor noi potențiali investitori locali. De asemenea, două dintre startup-urile din seriile anterioare ale Techcelerator au susținut prezentări pentru a obține o rundă suplimentară de finanțare.
În cadrul evenimentului de tip Demo Day, XVision, din Timișoara, unul dintre startup-urile din seriile anterioare ale Techcelerator, a obținut o investiție suplimentară în valoare de 50.000 euro din partea partenerului strategic GapMinder Venture Partners BV, cofinanțat prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020. Premiul a fost acordat sub formă de notă convertibilă (o formă de împrumut, nerambursabil, convertibil în acțiuni la o evaluare viitoare a companiei).
Evaluarea a fost făcută pe baza progresului companiilor din ultimele luni, a impactului pe care îl au soluțiile pentru rezolvarea unor provocări la nivelul pieței, a performanței echipei și strategiei start-up-urilor. În cadrul evenimentului, moderat de Octavian Palade, Events&Content Strategist la start-up.ro, Cristina Țoncu, managerul Techcelerator, a prezentat evoluția programului și partenerii principali care îl susțin.
La runda a treia de accelerare a Techcelerator 7 startup-uri au primit câte o primă rundă de investiții de 50.000 de euro/companie.
Demo Day Techcelerator a fost urmat de evenimentul The UPGRADE 100 Elevator Pitch în cadrul căruia GapMinder Venture Partners a oferit un premiu suplimentar de 50.000 de euro de tip notă convertibilă pentru startup-ul cel mai convingător. Dintre cele 15 startup-uri care au fost preselectate să susțină câte un pitch de 200 de secunde AntiFragile, startupul care dezvoltă un sistem de etichete inteligente pentru monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul transportului a fost ales câștigător de juriul format din reprezentanți ai fondurilor de capital și alți potențiali investitori. Printre aceștia s-a aflat și Dan Mihăescu, unul dintre membrii fondatori GapMinder Venture Partners.
“Suntem încântați de performanțele startup-urilor din runda a treia a Techcelerator, dar suntem în egală măsură deschiși către întregul ecosistem. Acesta este și motivul pentru care, în calitate de parteneri ai secțiunii The UPGRADE 100 Elevator Pitch am pus la bătaie alți 50.000 de euro de tip notă convertibilă”, a declarat Dan Mihăescu, Partener fondator GapMinder Venture Partners.
Cele două evenimente au fost precedate de dezbaterea “Agora investitorilor – Întâlniți-vă viitorii parteneri” din cadrul festivalului UPGRADE 100. GapMinder a fost reprezentat pe scenă de Cosmin Ochișor, unul dintre partenerii fondului de investiții cu capital de risc.