Dacă aţi uitat că Mozilla a promis o versiunespecială a browser-ului Firefox care urma să se integreze cu mediulgrafic Modern UI din Windows 8, acest lucru este uşor de înţeles: compania a anunţat viitorul produsa cum un an şi jumătate şi nu a mai prezentat nimic nou din luna octombrie a anului trecut. Firefox pentru Windows 8 nu a fost însă uitat şi va fi disponibil din decembrie.
Compania a anunţat că versiunea cu numărul 26 a popularului desktop, care va fi lansată pe data de 10 decembrie, va fi însoţită şi de o versiune Preview Release a interfeţei pentru Modern UI. Cei mai curajoşi vor putea încerca noua interfaţă din 16 septembrie sau 28 octombrie, când Firefox 26 va ajunge în canalele Aurora şi Beta, însă pentru produsul final va trebui să avem răbdare până în decembrie.
În consecinţă, Firefox 26 va oferi o interfaţă dublă, acesta urmând să ruleze atât în modul desktop, aşa cum ne-a obişnuit până acum, dar şi în modul Modern UI, undeva oferi un mod de lucru optimizat pentru interacţiunile tactile care se va integra şi cu funcţia de căutare generală a platformei. După cum este déjà cunoscut, interfaţa Modern UI va fi accesibilă însă doar atunci când veţi alege Firefox ca browser implicit, acest neajuns fiind provocat de limitările acestui mediu grafic.
Firefox pentru Modern UI va rula numai pe Windows 8, Mozilla renunţând să mai dezvolte o versiune pentru Windows RT din cauza limitărilor impuse de Microsoft, care nu permit rularea şi în modul desktop.