Compania HTC se zbate de ceva vreme sa reziste in topul vanzatorilor de telefoane cu Android dar se pare ca aceasta urmeaza sa fie salvata din incurcatura de gigantul Google.
Conform informatiilor oferite de publicatii financiare din Taiwan, HTC se afla in ultima etapa de negocieri cu Google pentru vanzarea diviziei de telefoane. Nu este inca clar daca Google doreste sa cumpere divizia in intregime sau isi doreste sa devina un partener strategic. Trebuie sa mentionam ca vorbim doar de divizia mobila, alte produse precum dispozitivele de realitate virtuala VIVE se descurca destul de bine.
Vanzarea ar putea fi justificata si nu neaparat surprinzatoare, daca tinem cont ca HTC a fabricat telefoanele originale Google Pixel si Pixel XL si s-ar parea ca urmeaza sa produca si modele mai mici din generatia urmatoare. De altfel intre cele doua companii exista o lunga istorie, HTC fiind prima companie ce a produs un telefon cu sistem de operare Android.
Nu este prima data cand Google cumpara un producator de telefoane, timp de doi ani aceasta a detinut divizia de telefoane mobile Motorola pe care a vandut-o apoi celor de la Lenovo.
Achizitia diviziei de telefoane HTC ar putea ajuta compania Google sa lucreze mai rapid la productia modelelor Pixel, care s-au bucurat de un succes enorm in randul consumatorilor. De altfel numarul mare de comenzi a dus la intarzieri a livrarilor datorate timpului de fabricare a telefoanelor.