Google a achiziționat teren în Danemarca, adiacent site-ului celui de-al doilea centru de date al Apple din aceasta țară. Compania a spus că dorește să aibă opțiunea de a-și construi propriul centru de date chiar alături de rivalii de la Apple.
Reuters spune ca guvernul danez a salutat decizia companiei, sugerând că Google a fost influențat de aceiași trei factori ca Apple.
„Aceasta este o veste minunată. Asta inseamnca că Google are planuri în Danemarca și cred că acest lucru se datoreaza faptului ca avem unele dintre cele mai scăzute prețuri ale energiei pentru companii din Europa, unele dintre cele mai verzi energii și o securitate ridicată a aprovizionării”, a declarat ministrul danez al energiei, Lars Christian Lilleholt, pentru Reuters.
Localizarea terenului aproape de granița cu Germania, poate fi, de asemenea, un factor important al deciziei.
Apple a anunțat planurile pentru cel de-al doilea centru de date danez in luna iulie a acestui an. Primul său centru de date a fost declarat de guvern ca fiind „cea mai mare investiție străină din istoria țării”.
Google a declarat că nu are planuri actuale pentru constructia centrului de date, dar a cumparat terenul pentru ca isi doreste sa aiba opțiuni viitoare de extindere a centrelor sale de date europene.