HP Inc a anuntat miercuri finalizarea achizitionarii diviziei de imprimante a Samsung Electronics pentru 1.05 miliarde de dolari.
HP are de acum o participație de 100% în unitate dar și activele globale ale diviziei Samsung, ca parte a tranzacției, anunțată inițial în luna septembrie a anului trecut. De asemenea, HP obtine si 6.500 de brevete de imprimare Samsung și o forță de muncă de aproape 1.300 de cercetători și ingineri cu experiență în tehnologia laser, electronică pentru imagini, consumabile și accesorii.
„Împreună, vom continua traditia de peste 30 de ani de leadership in imprimare si vom accelera strategia noastră, vom gasi noi oportunități de piață și vom oferi clienților și partenerilor noștri soluții unice și extrem de inovatoare”, a declarat Dion Weisler, președinte și CEO al HP.
Divizia de imprimante Samsung are 6 000 de angajați și include instalații de producție în China și 50 de birouri de vânzări la nivel global. Gigantul coreean va face, de asemenea, o investiție de capital de 100 milioane până la 300 milioane de dolari prin achiziții de pe piața deschisă, ca parte a tranzacției.
HP a declarat că intenționează să înlocuiască copiatoarele învechite ale companiei cu imprimante multifuncționale (MFP) care includ acum portofoliul de produse A3 MFP. Anul trecut, HP a prezentat o noua serie de multifunctionale MPF A3 cu securitate sporită și monitorizare avansată, bazată pe analiza cloud și a datelor de mare anvergură.
Cu aproape doi ani în urmă, HP și-a împărțit afacerea în două entități, HP Inc concentrându-se pe computere și imprimante, iar cealaltă, Hewlett Packard Enterprise, care se ocupă de tehnologia enterprise.
HP a înregistrat venituri nete totale de 13,1 miliarde de dolari pentru al treilea trimestru al acestui an, depășind așteptările pieței. Veniturile nete ale diviziei de imprimante pentru trimestrul trei au fost de 4,7 miliarde de dolari, în creștere cu 6% față de aceeași perioadă a anului trecut.