NNC Services, agenție cu peste 14 ani de experiență în marketing şi comunicare, anunță lansarea unui nou Webinar Gratuit: “Importanța evenimentelor digitale în promovarea companiilor”.
Webinarul va avea loc miercuri, 17 iunie, ora 15.00.
Restricțiile impuse de autorități, ca măsuri de precauție împotriva infectării cu noul coronavirus, au creat instabilitate în mediul de business. Pentru a oferi susținere companiilor care încearcă să supraviețuiască turbulențelor din mediul extern, NNC Services a creat comunitatea Business Growth in Crisis.
Săptămânal, sunt găzduite webinarii și cursuri gratuite, în care sunt invitați oameni de business cu afaceri internaționale, pentru a împărtăși participanților informații și exemple de bune practici din domenii în care au competență dovedită. Temele abordate sunt menite să aducă beneficii rapide prin tactici cheie de dezvoltare a afacerilor în timpul și, desigur, după criza de business aflată în desfășurare.
Prin intermediul acestei platforme, participanții beneficiază de posibilitatea de a pune întrebări înainte sau în timpul webinarului. Urmând ca acestea să fie adresate pe parcursul evenimentului digital. Webinarul nu presupune vreun cost sau orice alt tip de obligativitate din partea persoanelor înscrise.
Pe parcursul următorului webinar gratuit, se va discuta despre cât de importante sunt evenimentele digitale, precum webinariile sau transmisiunile live ce au loc pe Facebook sau pe alte rețele sociale, în promovarea afacerilor, cu precădere în această perioadă plină de provocări. Webinarul este organizată de NNC Services în colaborare cu Asociația Camera Meșteșugarilor (ACM) și cu Asociația Economică Germano-Română pentru Regiunea de Nord-Vest (DRW).
“În aceste momente dificile cauzate de pandemie la nivelul întregului glob, trebuie să respectăm măsuri precum distanţarea socială, considerăm că ar fi de folos tuturor să organizăm primul webinar din istoria Asociaţiei Camera Meşteşugarilor şi al Asociaţiei Economice Germano – Române pentru Regiunea de Nord Vest, cu un titlu sugestiv: “Importanța evenimentelor digitale în promovarea companiilor”. Pentru că „Împreună suntem mai puternici decât fiecare în parte!” (motto-ul Camerei Meşteşugarilor), am decis să colaborăm cu agenția NNC Services pentru organizarea acestui eveniment.
Dar, pentru a fi cu adevărat mai puternici, dorim să fiţi alături de noi la acest webinar, oferit gratuit de firma NNC şi cele două asociaţii mai sus amintite.”
De-a lungul evenimentului digital, participanții vor afla răspunsuri la următoare întrebări:
- Ce sunt evenimentele digitale?
- De ce evenimentele online sunt soluția problemelor tale în această perioadă de criză?
- Care sunt resursele de care ai nevoie ca să poți organiza chiar tu un eveniment digital?
- Ce beneficii și rezultate concrete poți obține?
Încurajăm oamenii de afaceri care își doresc să împărtășească din experiența acumulată să ne contacteze în vederea unei experiențe de învățare și creștere bidirecțională. Prin intermediul platformei Business Growth in Crisis, și cu sprijinul nostru, oamenii de afaceri pot oferi suportul lor companiilor afectate de criză, având, totodată, posibilitatea să-și facă cunoscute produsele și serviciile.
În plus, NNC Services va organiza în această toamnă B2B Prospecting Academy, un curs online interactiv pentru profesioniștii de vânzări și oameni de business cu un grad înalt de răspundere. Timp de două luni, participanții vor fi ghidați pas cu pas în tot procesul de vânzări și vor avea acces la o gamă largă de instrumente automatizate care vor duce la obținerea eficientă a lead-urilor calificate și, de asemenea, la o productivitate generală crescută.