Electronic Arts Inc. a dezvăluit în cadrul EA Play Live 2020 o serie de noutăți importante pentru fani, printre care anunțul unor noi jocuri, debuturi de gameplay, aducerea jocurilor pe mai multe platforme ca niciodată, cât și prezentarea în premieră a noutăților pe care le pregătesc cele mai bune studiouri ale sale pentru noua generație de console.
Apex Legends™, ce a înregistrat un succes fulminant după lansarea-surpriză de anul trecut, se așteaptă la un număr și mai mare de jucători după lansarea din această toamnă pe Steam și Nintendo Switch™, ce va include și suport cross-play. EA Play Live a prezentat în premieră mondială și gameplay-ul Star Wars™: Squadrons, primul joc Star Wars tip starfighter din ultimii 20 de ani, complet cu acțiune tip single player și lupte spațiale multiplayer 5v5.
În acest an, fanii EA SPORTS FIFA se pot bucura de noile inovații oferite de PlayStation 5 și Xbox Series X. Vor putea trece de la o experiență vizuală la una profund emoțională, generată de viteza amețitoare de încărcare, efectele grafice și tehnologia de redare a animațiilor de ultimă generație, personalizarea mișcărilor jucătorilor atunci când nu dețin posesia mingii și multe altele.
FIFA 21 se va lansa la nivel global pe 9 octombrie 2020 pentru PlayStation 4, Xbox One, Nintendo Switch și PC prin Steam și Origin, și va fi disponibil pe Google Stadia din această iarnă.
Membrii EA Access și Origin Access Basic vor putea încerca jocul începând cu 1 octombrie, iar membrii Origin Access Premier vor avea acces complet la joc. Toți membrii Access vor continua să primească beneficii în FIFA pe tot parcursul sezonului. De asemenea, fanii pot pre-comanda FIFA 21 pentru a avea acces mai devreme la joc, împreună cu alte beneficii.
Mai multe informații despre ofertele la pre-comandă sunt disponibile aici.
EA SPORTS FIFA 21 va oferi Dual Entitlement, ceea ce înseamnă că jucătorii își pot actualiza jocul de la PlayStation 4 la PlayStation 5 și de la Xbox One la Xbox Series X, fără costuri suplimentare. Se aplică excepții în ofertă. Accesați ea.com/nextlevel pentru mai multe informații.