Producatorul de memorii flash Kingston anunta lansarea noului cititor de carduri, MobileLite Duo 3C. Cititorul de carduri microSD dispune de o interfață duală, compatibilă cu porturile USB de tip A și C, fiind special conceput pentru dispozitivele cu porturi USB de tip C.
MobileLite Duo 3C este conform cu specificația USB 3.1 Gen 1 (USB 3.0) și oferă viteze rapide de transfer pentru conținut video, fotografii și alte fișiere mari. Dispozitivul citește carduri microSD / SDHC / SDXC, UHS-I, adaptându-se cu ușurință cardurilor care oferă viteze sporite. MobileLite Duo 3C are un design compact metalic, putând fi purtat în rucsac, poșetă sau buzunar.
„MobileLite Duo 3C este un cititor de carduri versatil, potrivit atât pentru sistemele vechi, cât și pentru cele noi, fiind compatibil cu cele mai noi dispozitive USB de tip C și A. Interfața USB de tip C câștigă din ce în ce mai multă popularitate, noul cititor de carduri fiind ideal pentru uz personal sau profesional; datorită design-ului robust și ușor, poate fi luat oriunde.”, a declarat Gabriel Gîdea, director de dezvoltare Kingston Technology România și Bulgaria.
Specificații Kingston MobileLite Duo 3C:
-Interfață duală: compatibilă atât cu sisteme vechi, cât și cu sisteme noi, datorită interfețelor USB de tip A și C.
-Compact: o soluție de stocare ușoară, putând fi purtat într-un buzunar sau în rucsac.
-Portabilitate robustă: Datorită carcasei metalice, poate fi luat oriunde.
-Suport USB 3.1 Gen 1 (USB 3.0): Descărcați fotografii și conținut video rapid, pentru a le partaja online.
-Dimensiuni: 43mm x 18mm x 11mm
-Formate de carduri acceptate: microSD/microSDHC, UHS-I/microSDXC UHS-I
-Temperatura de funcționare: 0gradee până la 60°C
-Temperatura de stocare: -20 de grade până la 70 de grade
-Garanție: 2 ani, cu suport tehnic gratuit