Microsoft a anunțat că va închide Groove Music, serviciul său de redare de muzica care nu s-a bucurat de succes in randul utilizatorilor. Compania nu va mai vinde abonamente si nu va mai oferi descărcări de melodii după data de 31 decembrie, iar eventualele abonamente rămase vor fi rambursate.
O actualizare a aplicației Groove Music, ce urmeaza sa soseasca săptămâna viitoare, va permite utilizatorilor Groove să își migreze listele de redare către cel mai nou partener Microsoft, Spotify. Insiderii Windows vor primi actualizarea în cursul acestei săptămâni.
Microsoft spune că va continua să lucreze la aplicația Groove pentru Windows 10, dar va oferi suport doar pentru redarea de melodii de pe OneDrive, precum și redarea fișierelor locale. În esență, Groove Music va deveni o versiune mai avansată a Windows Media Player.
Potrivit lui Tom Warren de la The Verge, suportul pentru aplicațiile Groove iOS și Android va continua până pe data de 31 decembrie, iar utilizatorii vor putea să asculte melodiile stocate pe OneDrive. Apoi, cel mai probabil, utilizatorii vor trebui sa apeleze la alte servicii. Atât Google Play Music cât și Amazon Music le permit utilizatorilor să încarce și să transmită propriile melodii.
Moartea serviciului de streaming Groove nu ar trebui să fie o surpriză majoră. Această piață este extrem de competitiva si greu de spart. Liderul pietei este serviciul de streaming Spotify. Un alt serviciu popular este Deezer, care se mândrește cu 10 milioane de utilizatori activi. De remarcat, de asemenea, este Apple Music, care are peste 30 de milioane de abonați.
Microsoft a parut mai degraba un observator pasiv care nu stie ce sa faca. Serviciul de streaming de muzica de la Microsoft a trecut prin mai multe reinventari confuze (de la Zune Music la Xbox Music până la Groove), astfel încât nu a existat o notorietate a numelui. De asemenea, Groove nu a fost deloc ajutat si de faptul ca a fost legat de sistemul de operare Windows Phone / Mobile tras pe linie moarta.
In cele din urmă, nu ar trebui să ne indreptam atentia doar spre inchiderea serviciului Groove, ci mai degraba pe pasul important facut prin parteneriatul Microsoft cu Spotify. Va fi interesant de vazut evolutia acestuia si de asemenea cum va fi integrat cu platformele Windows si Xbox.