Un alt miliardar a facut cateva declaratii dure impotriva retelelor de socializare, Facebook fiind tinta criticilor sale.
Vorbind in cadrul unei cine la Forumul Economic Mondial de la Davos, George Soros a ținut un discurs în care a afirmat că Facebook și Google reprezintă o „amenințare” pentru societate și a solicitat o reglementare guvernamentală sporită a ambelor companii.
„Monopolul internetului nu are nici voința, nici înclinația de a proteja societatea împotriva consecințelor acțiunilor sale, ceea ce le transformă într-o amenințare și este de datoria autorităților de reglementare să protejeze societatea împotriva lor”, a spus Soros, potrivit unei transcrieri publicate.
Criticând Facebook și Google ca exploateaza monopolul, miliardarul a comparat companiile cu industria jocurilor de noroc.
„Companiile de social media își înșeală utilizatorii prin manipularea atenției și direcționarea lor spre propriile lor scopuri comerciale, care se folosesc în mod deliberat de dependența de serviciile pe care le oferă.”
„Există o similitudine între platformele de internet și companiile de jocuri de noroc. Cazinourile au dezvoltat tehnici pentru a se folosi de jucători până la punctul în care își pariaza toți banii, chiar și banii pe care nu-i posedă”.
Soros este cel mai recent om afaceri miliardar care se pronunță împotriva Facebook și solicită o mai mare reglementare a companiilor de social media. Remarcile sale vin la doar cateva zile dupa ce CEO-ul Salesforce, Marc Benioff, a comparat dependenta de Facebook cu tigarile si a cerut o mai buna reglementare.
Deși atât Soros, cât și Benioff sunt cunoscuți pentru opiniile lor puternice și pentru activismul politic, cuvintele lor vin într-o perioadă deosebit de sensibilă pentru giganții din internet, care se luptă cu o reacție publică foarte mare după alegerile prezidențiale din 2016. Atât Facebook, cât și Google, împreună cu Twitter, s-au confruntat cu întrebări dificile din partea membrilor Congresului American în legătură cu rolul lor în alegeri.
„Puterea de a modela atenția oamenilor este din ce în ce mai concentrată în mâinile câtorva companii”, a spus el.
Soros a avertizat apoi: „Ar putea exista o alianță între statele autoritare și aceste monopoluri informatice puternice, bogate în date, care să reunească sistemele de supraveghere corporativă înființate cu un sistem deja dezvoltat de supraveghere sponsorizat de stat. Acesta este un control totalitar pe care nu si l-au imaginat nici măcar Aldous Huxley sau George Orwell. ”