Pe 25 martie, Finala Mondială Red Bull Mind Gamers din Budapesta a schimbat regulile jocului în materie de Escape Rooms. Într-o cursă contra-cronometru, noua generație de jocuri de tip Escape Room a fost o provocare pentru mințile finaliștilor, aceștia fiind nevoiți să-și demonstreze cunoștințele în materie de fizică cuantică, creativitate, logică, gândire vizuală și strategie. Slovenia s-a impus încă de la începutul jocului în fața reprezentantelor a 25 de țări, adjudecându-și astfel primul titlu mondial.
Tensiunea a atins cote maxime în Budapesta atunci când cele 24 de echipe calificate au concurant pentru a se califica în marea finală. Camera în care aceștia au jucat a fost realizată, pe lângă alți experți, de către inventatorul cubului Rubik, Dr. Erno Rubik, și Tania Sachdev, una dintre cele mai bune șahiste ale lumii. România s-a numărat și ea printre aceste 25 de țări cu echipa La Famiglia (Ana-Maria Petrescu, Alexandru Iordache, Alina Iancu și Dan Iancu) care a ajuns până în semifinale.
„Ne-a plăcut foarte mult. Sunt pentru a patra oară la Budapesta și ne-am simțit foarte bine. Totul a foarte misterios, nu am știut unde mergem, ceea ce ne-a agitat puțin. În România oamenii adoră Escape Room-urile și nu ne-am gândit niciodată ca pasiunea noastră pentru mistere ne va aduce aici să reprezentăm țara noastră. ”
Finala a avut loc într-o sală de 2.000 de metri pătrați. Concurenții au făcut față mai multor provocări – pentru început, aceștia au trebuit să dirijeze o minge pe o masa plutitoare. Apoi, să mânuiască diferite obiecte în mai multe dispozitive – fie introducându-și mainile în diverse cuburi din plastic, fie rotind un complex de discuri. A venit apoi momentul pentru o serie de încercări în care logica nu părea să își găsească locul – concurenții au trebuit să asambleze o serie de cabluri luminate, iar în același timp să construiască niște cilindre misterioase, rezolvarea problemei fiind posibilă doar prin colaborarea ambelor echipe finaliste. Undeva la jumătatea traseului, a apărut un tunel Vortex de 6 metri care i-a amețit și mai tare. În ultimele două provocări, echipa ucraineană a fost prima care s-a prins de soluție, însă echipa slovenă a revenit și a câștigat.
„Sunt foarte mândru de întreaga echipă – să câștigăm primul Campionat Mondial de Escape Room este absolut ireal,” a spus Koren, unul dintre membrii echipei, care a dezvăluit că niciunul dintre ei nu au mai fost într-un Escape Room până acum. „Nu există limite ale imaginației umane. Cred că acesta este primul pas în a face competițiile de Escape Room mult mai mari.”
Dr. Scott Nicholson, Profesor în Game Design & Development, precum și unul dintre oamenii care au gândit Red Bull Mind Gamers Escape Room, a spus: „Săptămâna aceasta a fost una foarte specială. Am înțeles la ce nivel pot ajunge jocurile de tip Escape Room, am devenit și mai conștienți de ce se poate întâmpla atunci când aduci oameni din diferite culturi în același loc și nu în ultimul rând, sperăm să devenim cât mai conștienți de faptul că putem schimba lumea cu ajutorul jocului.”
Finala poate fi urmărită pe Red Bull TV.