O nouă Dezbatere „SMART CITY 2017-2020. NEVOI – SOLUȚII – METODE” a reunit la Călărași, aproximativ 120 de participanți. Evenimentul a pus față în față 27 de firme care dezvoltă și furnizează soluții și echipamente IT&C din categoria smart city cu reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale din regiunea de sud a țarii. Dezbaterea a fost deschisă de Daniel Ștefan Drăgulin, Primarul municipiului Călărași și totodată gazda evenimentului.
La eveniment a fost prezent Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Lucian Sova, care și-a arătat interesul pentru modernizarea orașelor din România și a asigurat participanții de sprijinul total al Ministerului în ceea ce privește implementarea programelor de transformare a orașelor în unele de tip smart. De asemenea, a declarat ca în cadrul instituției pe care o conduce există un Comitet Tehnico-Economic care se ocupă de aceste probleme și că deși există multe soluții smart dedicate și resurse care pot fi alocate pentru acestea, viteza de adoptare și implementare de către administrațiile locale este redusă.
Discuțiile au fost conduse de Marius Bostan, fost Ministru al Comunicațiilor, inițiatorul Dezbaterii Naționale Smart City și al proiectului de la Alba Iulia care a precizat că în esență, orașele trebuie să devină locuri în care să ne placă să locuim. Iar principala resursă pentru a transforma orașele de astăzi în unele mai prietenoase este resursa umană și educația locuitorilor lor. “Valoarea adaugată nu este în licențe și tehnologie ci în oamenii care creaza aceste sisteme. Avem nevoie de români valoroși, de fortă de muncă pentu dezvoltarea economiei locale, iar crestereea populației în zonele urbane ar putea avea două surse principale, românii din afara țării și cei din jurul granițelor. Soluția poate veni și din implicarea cât mai multor primari în proiectul Repatriot, să găsască soluții de reîntoarcere acasă a românilor”, a spus Marius Bostan.
Subiectele abordate în cadrul evenimentului s-au referit și la modalitatea în care pot fi eliminate unele bariere și accelerată viteza de decizie a autorităților publice pentru adoptarea soluțiilor smart în beneficiul cetățenilor, mediului de afaceri, turiștilor și administrației. Pentru că în România conceptul de Smart City a fost deja îmbrățișat, cu succes, de unele administrații locale, a venit la Călărași tocmai de la Alba Iulia, Valentin Voinica, managerul de proiect, să prezinte proiectele de smart city implementate sau care urmează să fie implementate acolo. Municipiul Călărași urmează să intre și el pe acest trend, în cadrul reuniunii, fiind prezentate proiectele de Mobilitate Urbană care au componente de smart city și care vor fi implementate, în următoarea perioadă, cu ajutorul finanțării pe Axa 4 a Programului Operațional Regional 2014-2020.
Odată stabilite problemele cu care se confruntă majoritatea localitatilor, cum ar fi: securitatea publică, transportul și infrastructura urbană, sănătatea, energia electrică și furnizarea apei sau a gazului, precum și stocarea și prelucrarea datelor cetățenilor, dar și nevoia de tehnologie modernă în școli și de educare a populației, specialiștii de la diverse companii și-au prezentat soluțiile și echipamentele IT, proiectele deja implementate pentru administrații publice locale în România, dar și alte idei menite să facă viața mai ușoară cetățenilor unui oraș.
Evenimentul a fost găzduit și organizat de Primaria Municipiului Calarasi, Consiliul Local al Intreprinderilor Mici și Mijlocii Călărași și Concord Comunication, cu sprijinul Fundației Naționale a Tinerilor Manageri, având ca partener principal Telekom Romania.
Următoarea întâlnire în cadrul Dezbaterii „SMART CITY 2017-2020. NEVOI – SOLUȚII – METODE” va avea loc pe 24 si 25 octombrie la București. Sunt invitați să participe companii, autorități și instituții publice pentru a continua demersul de popularizare și conștientizare a conceptului smart city, având alături de data aceasta și experți internaționali.