Panasonic a anuntat lansarea pe piata a celei mai noi camere foro mirrorless – LUMIX G100. Concepută special pentru vloggeri și creatori de conținut, LUMIX G100 este exact instrumentul de care ai nevoie pentru a-ți împărtăși povestea.
Cu o carcasă foarte ușoară și compactă, G100 elimină necesitatea unui echipament voluminos iar performanța foto și video extraordinară relevă imagini de calitate obținute fără compromisuri.
Puteți realiza înregistrări video de înaltă calitate, la rezoluție 4K sau Full HD într-o varietate de formate, pentru a face față cerințelor de zi cu zi.
Cu un senzor mult mai mare decât ați putea găsi într-un telefon inteligent, veți putea capta imagini foto și video fantastice, într-o varietate de situații. Chiar și pe timp de noapte sau în condiții de apartament, cu lumină naturală de zi, calitatea imaginilor va fi una uluitoare. Senzorul MFT mai mare contribuie la crearea unor fundaluri estompate superb, pentru un aspect profesionist.
Un stabilizator de imagine puternic, hibrid, pe 5 axe, își dovedește cu adevărat utilitatea în timpul realizării filmărilor video din mers, obținând o experiență mult mai cursivă, finisată și confortabilă pentru spectatori. Fie că vă plimbați prin casă, mergeți cu bicicleta sau chiar filmați dintr-un vehicul, vă puteți baza pe stabilitatea oferită de G100.
De asemenea este asigurată o calitate premium a sunetului. LUMIX G100 include un sistem audio OZO de la Nokia – fiind astfel prima cameră mirrorless din lume care oferă o funcție atât de avansată. Trei microfoane interne înregistrează un sunet clar și vibrant, cu un efect foarte realist. De asemenea, G100 urmărește vocea unei persoane identificate, comutând automat pe modul de sunet cel mai adecvat pentru situație. Cu această tehnologie audio foarte avansată, sunetul înregistrat va fi atât de bun încât nu mai este necesară investiția într-un microfon extern, separat.
Indiferent de conținutul pe care doriți să-l creați, G100 are cel puțin o funcție potrivită pentru dumneavoastră. Noul mod Video Selfie este exemplul perfect. Cu ajutorul acestuia, atât dumneavoastră cât și fundalul vor fi captate perfect, fără a fi nevoie de ajustări.
Efectele video speciale sunt și ele ușor de realizat Slow motion și Time Lapse sunt ușor de creat, în timp ce vloggerii cu experiență vor fi bucuroși să afle că au incluse funcțiile avansate de înregistrare V Log L și LUT (Look Up Table) care poate fi adăugat în post-producție.
Puteți să folosiți funcția de extraordinară PHOTO 4K de la Panasonic pentru a capta momente unice care se petrec într-o fracțiune de secundă. Există de asemenea și posibilitatea de a fotografia la 30fps și alegeți apoi, direct din cameră, doar cadrul de care aveți nevoie, pentru imagini perfecte, de fiecare dată.
Cu o greutate de doar 422g, G100 este suficient de ușoară și compactă încât să se integreze cu ușurință în viața dumneavoastră. Monitorul cu ecran tactil se rotește convenabil și poate fi pivotat pentru a vă ajuta să fotografiați din orice unghi, nu doar pentru a realiza selfie-uri cu ușurință, ci pentru a înregistra fără efort vloguri în care veți fi adevărate staruri.
Vlogerii pot folosi de asemenea avantajele funcției Frame Marker, care permite verificarea compoziției în diverse raporturi de aspect, în timp ce indicatorul cadrului REC afișează un cadru roșu foarte vizibil, pentru a semnaliza funcționarea camerei.
Panasonic oferă și un mâner-trepied DMW-SHGR1 ce poate fi adăugat pentru îmbunătățirea poziției de susținere a camerei în timpul înregistrării vlogurilor – putând de asemenea să fie utilizat ca trepied. Prin conectarea la cameră prin USB, veți putea folosi trepiedul pentru înregistrări video în sistem start/stop, pentru a elibera declanșatorul sau pentru a activa sau dezactiva modul Sleep.
Pentru un plus de putere și mobilitate, G100 este dotată cu funcția de încărcare prin USB, putând fi încărcat și de la un acumulator portabil.
LUMIX G100 integrează conectivitatea prin Bluetooth și Wi-Fi pentru partajarea cu ușurință a celor mai frumoase povești. Mai mult, un buton de upload dedicat pornește transferul de videoclipuri și fotografii către telefonul mobil, pentru a putea fi partajate direct pe rețelele de socializare prin aplicația LUMIX Sync, disponibilă pentru iOS și Android.
Bluetooth Low Energy (Bluetooth 4.2) permite telefonului inteligent și camerei să fie conectate constant cu un consum de curent minim. Mai mult, puteți să folosiți telefonul inteligent pentru a activa camera sau pentru a adăuga automat coordonatele GPS pe fotografii. De asemenea puteți folosi telefonul inteligent ca un controller wireless la distanță pentru înregistrarea video și pentru realizarea de fotografii.
Panasonic LUMIX G100 va fi disponibilă în România la finalul lunii iulie 2020.
Oferte de pret: