Numărul conturilor atribuite utilizatorilor români de Facebook a ajuns, la jumătatea acestui an, la 7,2 milioane, în timp ce numărul paginilor românești cuantificate pe pagina de socializare a depășit 25.000, în creștere cu 5% față de începutul anului, arată datele Facebrands.ro, serviciul de monitorizare a paginilor românești create pe rețeaua socială Facebook.
Conform sursei citate, în fiecare lună în jur de 4 milioane de utilizatori de Facebook interacționează cu conținutul publicat pe paginile românești ale rețelei de socializare.
Astfel, în luna martie din 2014, Facebrands a înregistrat un maxim de 4.357.148 utilizatori care au intrat în contact prin ‘Like’, ‘Share’ sau ‘Comment’ la nivel de conținut sau mesaj pe cele 25.000 de pagini românești de Facebook.
Statistica relevă faptul că, în prima jumătate a anului 2014, un număr de 8.973.726 utilizatori unici de Facebook au interacționat cu paginile românești de Facebook, o parte însemnată din acest total fiind utilizatori străini.
Potrivit Facebrands.ro, dintre cele 7,2 milioane de conturi atribuite de Facebook utilizatorilor români, 93,60% au orașul setat în profil.
Capitala are, în continuare, cei mai mulți utilizatori din România, cu 1.480.640 conturi (21,97% din total), urmată de Cluj-Napoca, Timișoara și Iași (cu câte 3,86% din total) și Constanța (cu 3,08%). Alte nouă orașe au peste 100.000 de conturi de utilizatori de Facebook: Craiova, Brașov, Galați, Ploiești, Oradea, Arad, Bacău, Pitești și Sibiu.