PicsArt – editor foto performant pentru telefon

Now Reading
PicsArt – editor foto performant pentru telefon


Piata aplicatiilor de editare foto pentru telefoanele mobile si tablete a devenit destul de generoasa. Cu toate astea, multe din aplicatiile ce ne permit sa imbunatatim calitatea imaginilor facute cu camera telefonului, sunt contra cost atunci cand ne dorim sa aplicam unele efecte sau modificari avansate.

Din fericire exista si cateva aplicatii care la capitolul unelte avansate sunt mai generoase decat majoritatea rivalilor. Este si cazul aplicatiei de editare foto PicsArt, disponibila pe aproape toate sistemele de operare : iOS, Android, Windows Phone, Windows 8 (ca aplicatie pentru mediul modern UI) sau Amazon.

PicsArt Photo Studio este un editor foto ce va permite sa desenati si sa editati pozele facute cu camera telefonului mobil si nu numai disponibil pentru Android, iOS, Windows Phone si Windows 8.1 fiind in acelasi timp si o retea sociala dedicata celor pasionati de arta fotografiei.

Aplicatia PicsArt include sute de efecte, masti, rame, elemente clipart, fonturi si alte instrumente specializate de editare foto, la care se adauga si un instrument de creare de colaje dar si  un instrument ce aduce îmbunătățiri ale camerei foto. Aplicatia se lauda si cu posibilitatea de a desena pe planse goale, pe poze sau pe imaginile facute cu camera foto.


Utilizatorii pot face direct share la pozele facute pe retelele de socializare printre carese afla Facebook, Twitter, Google Plus, Flickr sau chiar site-ul PicsArt.

PicsArt are si un blog unde sunt publicate tutoriale si sfaturi despre cum sa obtii fotografii mai bune.

Odata ce ati instalat aplicatia PicsArt (in cazul nostru versiunea pentru Android) vi se va deschide pagina principala ce consta intr-un meniu si pagina de start cu optiuni. In meniul de sus veti regasi sectiunile speciale:

  • ME – unde veti fi rugat sa va creati un cont de utilizator folosind site-ul PicsArt sau retelele de socializare Facebook, Google Plus sau PicsArt.  Tot acolo veti putea sa va creati un profil si sa il completati cu date despre voi, sa va gasiti prieteni care folosesc reteaua de socializare si sa va conectati la acestea astfel incat sa faceti share direct la pozele pe care le realizati;
  • MY NETWORK – este un fel de retea de socializare unde veti regasi activitatea prietenilor vostri ce folosesc aplicatia.
  • INTERESTING – ce cuprinde o sectiune unde veti regasi imagini publicate de alti utilizatori si alese pentru a fi promovate
  • RECENT – o sectiune ce cuprinde cele mai recente poze urcate pe retea;
  • CONTESTS – locul unde puteti participa la concursuri;
  • TAGS – locul unde sunt grupate poze in functie de eticheta data de creatori;
  • ARTISTS – sectiunea unde veti gasi poze ale unor artisti fotografi recunoscuti de catre PicsArt.

Odata ce ati trecut prin toate aceste sectiuni veti dori sa ajungeti la functiile cu adevarat utile ale lui PicsArt. Aveti la dispozitie 5 categorii principale de editare foto: Effect, Camera, Collage, Draw si Photo.

Daca veti selecta Effect, veti intra in meniul in care puteti sa adugati un efect pozelor facute sau sa faceti o poza cu camera foto. PicsArt va permite sa selectati o poza gata realizata si care se afla in memoria telefonului sau este deja urcata pe Facebook, Flickr, Picasa, Google Plus, Dropbox sau Google Drive.

2014-08-06-12-02-39

Dupa ce ati selectat imagine pe care doriti sa aplicati un efect veti opta apoi pentru unul din zecile de efecte disponibile si care se afla inscris intr-o categorie aparte.

Daca veti decide sa faceti o poza cu ajutorul PicsArt veti observa ca pe langa functiile de baza, precum zoom, blit, iso, luminozitate, veti putea sa selectati tipul de scena (automat, peisaj, zapada, plaja, apus, noapte, portret, lumina in fundal, sport, flori, lumanare, artificii, petrecere, actiune, AR sau HDR), de asemenea puteti selecta si un efect (mono, negativ, sepia, aqua etc.). De asemenea veti observa ca daca apasati pe bagheta de efecte veti regasi in partea de sus a ecranului o noua lista de efecte ce pot fi aplicate pozei ce urmeaza sa o faceti. Exista de asemenea si patru moduri de a face o poza, in mod normal, in mod automat la un anumit interval de timp (din 5 in 5 secunde de exemplu), in mod automat dupa un anumit interval de timp (2,5,10,15,20, 30 de secunde) sau mai multe poze una dupa alta (de exemplu 2 poze una dupa alta).

Functia collage face exact ceea ce banuiti ca face, va pemit sa creati un colaj din mai multe poze. Ceea ce este impresionant este ca are predefinite multe scenarii, spre exemplu va puteti crea o imagine de coperta pentru Facebook. Aplicatia vine insa si cu mai multe optiuni de creare a unui colaj, oferind rame predefinite pentru colaje cu diferite teme sau fundaluri peste care puteti introduce o poza.

Functia Draw este dedicata celor cu talent artistic si simt creativ. Veti putea sa folositi diferite unelte pentru a desena fie pe poze, fie pe diferite fundaluri. Este daca vreti un instrument de desen similar cu Paint din Windows, insa cu mult mai multe optiuni la dispozitie. Puteti folosi diferite modele de pensula, puteti sa adaugati text, diferite forme geometrice, poze sau obiecte clipart. In plus daca va plictisiti puteti salva poza si sa reveniti asupra ei mai tarziu.

Functiile avansate de editare a unei poze se gasesc in meniul Photo unde veti regasi instrumentele de taiere, de redimensionare, de modificare a culorilor s.a.m.d. Practic daca aveti de gand sa editati in mod avansat o imagine, meniul Photo este locul unde vreti sa ajungeti. Odata ce ati terminat de editat poza, dupa ce ati aplicat un efect,   dupa ce ati adaugat stickere, elemente clipart sau text s.a.m.d. veti putea sa va salvati creatia fie in telefon, fie sa ii dati share direct pe retelele de socializare.

Asa cum spuneam, aplicatia PicsArt este disponibila in mod gratuit pentru instalare si folosire. La fel ca si celelalte aplicatii gratuite, aceasta este sustinuta de reclame si de achizitiile in-app, adica de efecte, instrumente de editare, fonturi etc premium.

Cu toate astea lista de functii oferite gratuit este mai mult decat generoasa facand din PicsArt unul din cele mai complete editoare foto pentru mobil.

PicsArt este disponibil gratuit pentru download din magazinele iTunes, Google Play, Windows Phone Market, Windows Store, Amazon.


Aboneaza-te la noutati:

 
   

Cum ti s-a parut ?
Il ador
100%
Imi place
0%
Il vreau
0%
L-am avut
0%
Il urasc
0%
Interesant
0%
About The Author
IT MANIA