În 1981, fizicianul și laureatul Nobel Richard Feynman a uimit audiența de la Massachusetts Institute of Technology cu o idee pe cât de îndrăzneață, pe atât de revoluționară: folosirea principiilor exotice din mecanica cuantică pentru realizarea unor noi tipuri de calculatoare.
Astăzi, la peste patru decenii de la acel moment, o întreagă comunitate de cercetători și companii lucrează intens la dezvoltarea calculatoarelor cuantice. Dar, în ciuda progreselor, abia în următorul deceniu se anticipează progrese semnificative care să ducă la apariția unor mașinării capabile să opereze stabil la temperatura camerei și care să rezolve probleme cu adevărat utile zi de zi.
Dincolo de zero și unu: qubiți și superpoziții
Calculatoarele clasice, pe care le folosim zilnic (de la laptopuri la serverele din centrele de date), se bazează pe unități elementare de informație, numite biți, fiecare putând fi 0 sau 1. Prin combinarea lor, se realizează orice operație logică.
Pe de altă parte, calculatoarele cuantice utilizează „qubiți” (quantum bits). Qubiții pot exista simultan în mai multe stări (datorită superpoziției) – o proprietate ce le permite să exploreze în paralel un număr imens de soluții. Faptul că pot fi „0” și „1” în același timp aduce un avantaj colosal la capitolul viteză de calcul, în special pentru probleme complicate de optimizare, simulări moleculare sau criptografie.
„Calculatoarele cuantice pot încerca, practic, toate căile posibile deodată, lăsând ca soluția optimă să iasă la iveală,” explică Domenico Vicinanza, Associate Professor de Sisteme Inteligente și Data Science la Anglia Ruskin University. „Aceasta ar putea revolutiona simulările pentru medicină, energetică, inteligență artificială sau chiar rezolvarea unor puzzle-uri de tip logistic.”
Entanglement și aplicații din lumea reală
O altă caracteristică unică a qubiților este entanglement-ul (încurcarea cuantică), prin care starea unui qubit depinde de starea altuia, oricât ar fi de departe. Această capacitate promite să accelereze unele calcule dincolo de orice este posibil cu hardware-ul tradițional, cum ar fi reprogramarea zborurilor la nivel global, cu mii de parametri în joc, sau descoperirea celei mai rapide rute pentru servicii de livrare.
Cu toate acestea, faptul că un qubit este „în superpoziție” și deci funcționează sub incertitudinea probabilistică face ca același algoritm rulat de mai multe ori să poată produce soluții diferite. Din acest motiv, în practică, se rulează de multe ori același script, obținându-se un set de rezultate, iar soluția cea mai probabilă este dedusă statistic.
Limitele tehnice ale calculatoarelor cuantice de astăzi
- Sunt fragile și greu de întreținut
Cea mai mare parte a sistemelor cuantice necesită temperaturi extrem de joase (apropiate de zero absolut) pentru a menține coerența qubiților, fapt ce complică instalarea și funcționarea lor în condiții obișnuite. - Tendința de a produce erori
Chiar și mici variații de mediu sau interferențe electromagnetice pot altera starea qubiților, ducând la rezultate eronate. Deși se discută despre „corecția de erori” în sectorul cuantic, soluțiile nu sunt încă suficient de mature pentru o producție în masă. - Un mod de lucru probabilistic
Pentru că un qubit nu e nici „0”, nici „1”, rezultatele cuantice necesită tehnici statistice pentru a distinge soluțiile relevante de cele eronate sau nedorite.
Meet Willow: Our state-of-the-art quantum chip. It's the first quantum chip to show exponential error reduction as qubits scale, paving the way for large-scale, fault-tolerant quantum computers. Dive in → https://t.co/Lr1vkZk1QT pic.twitter.com/8VkiXQ694u
— Google Quantum AI (@GoogleQuantumAI) December 9, 2024
Înlocuiesc ele computerele clasice?
Răspunsul scurt: Nu în viitorul apropiat. Calculatoarele cuantice strălucesc la anumite tipuri de probleme (optimizări masive, criptografie avansată, simulări chimice), însă nu sunt practice pentru sarcinile de zi cu zi, precum redactarea unor documente, navigarea pe internet sau jocuri.
Algoritmii de tip word processing, browserele web și multe aplicații obișnuite funcționează excepțional pe sistemele binare tradiționale, mult mai robuste și predictibile. În mod realist, calculatoarele clasice și cele cuantice vor coexista, fiecare fiind util pe segmentul său specific.
Cursa pentru un computer cuantic viabil
Pe piața emergentă a computerelor cuantice activează atât giganți consacrați (IBM, Google), cât și numeroase startup-uri (IQM, Pasqal, Alice și Bob). În trecut, competiția se concentra pe „numărul de qubiți” (mai mulți qubiți = teoretic mai multă putere de procesare). În prezent, accentul se pune tot mai mult pe tehnicile de corecție a erorilor și pe optimizarea stabilității sistemelor.
Google a făcut progrese remarcabile cu cipul său cuantic Willow, unde, contrar a ceea ce te-ai aștepta, mai mulți qubiți au dus la o reducere a ratei de erori, sugerând că se apropie o eră în care mașinile cuantice ar putea deveni comercial relevante.
Concluzii
După 40 de ani de la primele idei ale lui Feynman, computerele cuantice sunt încă departe de a înlocui laptopul din buzunarul fiecăruia. În următorul deceniu, însă, evoluțiile tehnologice ar putea oferi un impuls major spre extinderea sectorului cuantic. Probabilitatea și fragilitatea implicite în aceste sisteme rămân surse de dificultate, dar tocmai aceasta le conferă o putere de procesare unică.
În timp ce fizicienii și inginerii continuă să lucreze intens la perfecționarea tehnologiei, se prefigurează un viitor în care computerele cuantice și cele clasice vor colabora pentru a gestiona probleme complexe, de la cercetare medicală la planificare de trafic aerian. Deși finalizarea unui dispozitiv cuantic „casnic” încă nu se întrevede clar, potențialul de a schimba fața tehnologiei rămâne uriaș.