Deși numărul de conexiuni telefonice fixe în România nu mai este atât de popular, mulți dintre abonații la astfel de servicii folosesc telefoanele de tip DECT, fără fir.
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații dorește însă să facă unele precizări importante cu privire la folosirea acestor de tip de aparate. Conform instituției în România singurele aparate telefonice de tip DECT autorizate pentru utilizare sunt cele ce poartă marcajul CE.
ANCOM explică prin intermediul unui comunicat că utilizatorii care dețin telefoane fixe wireless de tip DECT trebuie să verifice existența marcajului CE pe aparat. În cazul în care acesta nu există, utilizatorii trebuie să scoată imediat aparatul din funcțiune (atât terminalul portabil cu acumulatori/baterii, cât și stația de bază a acestuia care poate fi cu acumulatori/baterii sau poate fi conectată la o sursă de alimentare de la rețeaua electrică).
In urma unei monitorizări a autoritații de reglementare, pe teritoriul Romaniei au fost identificate mai multe aparate de tip DECT 6.0, fără marcaj CE, ce provin în cea mai mare parte din Statele Unite ale Americii, Canada sau state din Asia și sunt destinate utilizării în aceste țări.
Telefoanele fixe fără fir de tip DECT 6.0 funcționează în benzi de frecvențe care în România sunt destinate altor servicii, și anume celor de telefonie mobilă și internet mobil. În momentul în care un astfel de aparat neconform este pus în funcțiune pe teritoriul României, el produce interferențe care perturbă funcționarea serviciilor de telefonie mobilă.
Ce se întâmplă când se produc interferențe
Atunci când o stație de bază pentru telefonie și internet mobil este afectată de o asemenea interferență se produc o serie de efecte în cascadă: stația de bază își restrânge zona de acoperire, numărul utilizatorilor care pot folosi serviciul de telefonie sau internet mobil în zona respectivă scade semnificativ, apelarea devenind uneori imposibilă, iar apelurile în curs se întrerup.
În cazuri extreme, interferențele cauzate de aceste tipuri de telefoane pot afecta apelarea numărului de urgență 112. Resursele de spectru radio sunt limitate, iar interferenţele prejudiciabile asupra acestei resurse pot afecta, direct sau indirect, orice cetăţean.
Telefoanele DECT 6.0 fără marcaj CE pot produce interferențe prejudiciabile serviciilor de comunicații electronice în momentul în care sunt conectate la sursa de energie.
Și alte tipuri de echipamente radio pot afecta serviciile de telefonie mobilă atunci când nu au marcajul CE: telefoane mobile, echipamente de supraveghere a copiilor (baby monitoare), desktop PC, tablete, laptopuri, telecomenzi radio, routere, jucării teleghidate prin radio, drone, console și controllere pentru jocuri video etc. Și unele echipamente non-radio pot cauza interferențe în lipsa marcajului CE: corpuri de iluminat, întrerupătoare automate, echipamente electrocasnice, telecomenzi cu infraroșu etc.
Sancțiuni aplicabile
În cazul în care cei care deţin astfel de echipamente continuă să le folosească sunt încălcate prevederile Hotărârii Guvernului nr. 740/2016 privind punerea la dispoziţie pe piaţă a echipamentelor radio, fapta fiind sancționată cu amendă contravențională cuprinsă între 500 şi 5.000 lei.