Compania Samsung nu a fost timida in ceea ce priveste dorința sa de a răspândi caracteristicile AI precum Bixby dincolo de dispozitivele mobile. Dar cât de departe este dispus să mearga? Foarte departe, de fapt.
Unul din reprezentatii companiei, Kim Hyun-suk a declarat pentru Wall Street Journal că se așteaptă ca funcțiile AI să fie disponibile în toate produsele Samsung până în 2020. Samsung va realiza acest lucru în parte prin construirea unei echipe de 1.000 de ingineri orientați spre AI în același interval de timp, inclusiv relocări pentru un anumit personal. În mod teoretic, acest lucru facilitează utilizarea mult mai multor dispozitive Samsung și îi oferă o modalitate de a ieși în evidență în comparație cu competitorii mai puțin conectați.
Kim a adăugat că difuzoarele inteligente dedicate nu ar fi așa de importante dacă fiecare dispozitiv pe care l-ați avea ar putea să preia efectiv aceleasi sarcini.
Indiferent dacă ajută sau NU, asta e o altă problemă. In momentul de fata, asistentul Bixby este deficitar, în urma celor de la Amazon care au Alexa sau Asistentul Google, avand funcționalitate limitată și o prezentare rigidă.
Debutul lui Bixby 2.0 ar trebui să ajute, dar Samsung are încă un drum lung de parcurs pentru a prinde din urmă principalii rivali. S-ar putea să fie nevoită să se bazeze pe ubicuitatea sa în domeniul electronicii pentru a depăși aversiunea față de AIul propriu, indiferent cât de repede se îmbunătățește tehnologia.