Schneider Electric anunță lansarea PowerLogic Heat Tag, un senzor avansat conceput pentru a detecta supraîncălzirile accidentale în interiorul tablourilor electrice, contribuind la creșterea siguranței și la prevenirea incendiilor.
Prin monitorizarea continuă a temperaturii și a parametrilor de calitate a aerului, Heat Tag avertizează din timp asupra riscurilor, oferind o soluție de protecție eficientă pentru sistemele de distribuție electrică.
Defecțiunile interne ale tablourilor electrice sunt responsabile pentru aproximativ 25% din incendiile din clădiri, potrivit European Fire Academy. Aceste incidente au provocat pierderi considerabile pentru companii și au afectat milioane de persoane. PowerLogic Heat Tag reprezintă un răspuns inovator la această provocare, fiind potrivit pentru o gamă largă de aplicații.
Monitorizare continuă și alerte inteligente
Senzorul PowerLogic Heat Tag monitorizează constant condițiile termice în tablourile electrice de joasă tensiune și detectează rapid particulele generate de supraîncălzirea cablurilor sau a conexiunilor defectuoase.
În funcție de severitatea situației, senzorul emite trei tipuri de alerte, permițând prioritizarea activităților de întreținere. De asemenea, Heat Tag măsoară temperatura ambientală și umiditatea, furnizând informații despre calitatea aerului din tabloul de distribuție, ceea ce permite intervenții proactive și reducerea riscului de incendii.
Avantaje față de senzorii tradiționali
Tehnologia de detectare a descompunerii izolației (IDD – insulation decomposition detection) oferă un avantaj semnificativ față de senzorii tradiționali de fum și incendiu. În timp ce senzorii de fum detectează fumul alb generat de arderea materialelor inflamabile, PowerLogic Heat Tag identifică riscurile termice înainte ca izolația cablurilor să înceapă să emane fum. În plus, senzorii de incendiu reacționează doar după izbucnirea focului, însă Heat Tag poate detecta problemele înainte ca acestea să devină periculoase.
Integrare inteligentă și ușurință în instalare
PowerLogic Heat Tag se integrează ușor în tablourile electrice de joasă tensiune și este compatibil cu platforma EcoStruxure™ de la Schneider Electric, care oferă o gestionare inteligentă a energiei. Prin comunicația wireless cu un concentrator de date, alarmele pot fi configurate și monitorizate local sau remote, oferind echipelor de întreținere posibilitatea de a interveni înainte ca situațiile periculoase să se agraveze.
O soluție pentru siguranța și protecția clădirilor
Lansarea PowerLogic Heat Tag subliniază angajamentul Schneider Electric de a furniza soluții inovatoare pentru siguranța și eficiența operațională a clădirilor. Acest senzor avansat oferă protecție maximă împotriva riscurilor de incendiu, îmbunătățind siguranța angajaților și protejând infrastructura organizațiilor.