Spotify Technology SA a anuntat venituri in scadere, sub estimările analiștilor, in ciuda faptului ca numarul de abonati platitori ai platformei de streaming audio Spotify a crescut.
Rezultatele slabe se datoreaza faptului ca serviciul de streaming a cheltuit mai mult pe promoții pentru a atrage abonati în lupta sa împotriva Apple Music și Amazon.
Abonamentele plătite ale Spotify au crescut cu 29%, mai bine decât era de așteptat în al patrulea trimestru, în mare parte datorita planurilor promoționale ce au oferit reduceri.
Compania a derulat mai multe campanii în ultimele luni, incluzând o ofertă de abonament gratuit timp de 3 luni „din partea casei” pentru noii utilizatori și o ofertă de reduceri pentru clienții care se întorc la folosirea serviciului.
De asemenea, Spotify cheltuie mai mult pentru realizarea de podcast-uri, încercând să țină pasul cu cei doi cei mai apropiați rivali – Apple Music cu peste 60 de milioane de abonați in iunie 2019 și Amazon, care are peste 55 de milioane de abonați la nivel global.
Abonatii plătitori ai Spotifiy, care reprezintă aproape 90% din veniturile sale, au ajuns la cifra de 124 milioane in ultimul trimestru incheiat pe 31 decembrie. Analistii, se așteptau la 122 milioane, potrivit FactSet.
Însă Spotify a raportat o scădere a veniturilor medii per utilizator (ARPU) pentru trimestrul IV.
„ARPU-ul nostru a scăzut cu 5% în al patrulea trimestru și ne așteptăm la scăderi similare pentru 2020”, a declarat celor de la Reuters, directorul financiar Paul, Paul Vogel.
De asemenea, Spotify a cumpărat Ringer, rețeaua de podcasturi pentru sport și divertisment fondată de Bill Simmons, pentru un preț nedezvăluit.
Compania, care și-a lansat serviciul de muzică în urmă cu un deceniu, a investit peste 500 de milioane de dolari pentru a-și construi afacerea de podcast-uri și are în prezent peste 700.000 de titluri de podcast.
Spotify se așteaptă la venituri din primul trimestru al anului 2020 undeva în intervalul de 1,71 miliarde de euro la 1,91 miliarde de euro, comparativ cu estimarea de 1,90 miliarde de euro.
Spotify a spus că a înregistrat o creștere a profitului brut la 474 milioane EUR, deși a înregistrat o pierdere de 77 milioane EUR. În ciuda acestui fapt, Spotify spune că va cheltui din nou pentru mai multe studiouri de podcast în 2020, citându-l drept un „an de investiții”.
Serviciul de streaming audio Spotify a intrat oficial pe piata din Romania in primavara anului 2018 si s-a bucurat de un succes neasteptat, dupa cum a raportat compania.
Compania se așteaptă ca 2020 să fie un an mare și se așteaptă să aibă aproximativ 300 de milioane de utilizatori în total până la sfârșitul anului. În plus, speră că mai mult de jumătate dintre ei vor plăti abonamente, cu un accent și mai mare asupra conținutului de tip podcast în detrimentul muzicii.