Desi este frumos si are o atmsofera senzationala The Order: 1886 este insa si un joc cu multe contradictii. Mai mult decat luptele sale secrete impotriva monstrilor de legenda, cea mai mare problema a lui The Order este insasi lupta dintre a prezenta o frumoasa poveste si accesul jucatorilor la un nivel de interactivitate pe care il asteapta la un joc.
La suprafata, abordarea pe care o are The Order 1886 este acceptabila si merita banii. Jocul este plin de imagini si scene exclusiviste afisate intr-un mod foarte detaliat ce incearca sa ne arate opulenta Londrei cladita peste mahalalele lovite de sărăcie. Avem de-aface cu personaje bine dezvoltate, motivate si credibile.
Și există un efort concenrtat de a extinde această poleială fantastică într-o experiență fără cusur, combinând gameplay-ul cu numeroase scene lungi oferind în acleasi timp o poveste istorico-fantasică în general bună.
Ready at Dawn ne ofera un gameplay de sapte ore in care avem ocazia de a trai in versiunea sa proprie a Londrei, oferindu-ne posibilitatea de a ne intalni cu personaje celebre precum legendarul inventator Nikola Tesla, care este inventatorul Ordinului. Implicarea sa ne permite sa ne bucuram de arme victoriene nemaintalnite: Arc Gun, Thermite Rifle, si un tun pentru umar de tip bazooka.
In The Order 1886 veti avea ocazia sa investigati afacerile incheiate de East India Company si sa auziti povesti legate de un criminal in serie numit Jack Spintecatorul. Personajul principal din joc este Sir Galahad, un membru al Ordinului, un fel de versiune mai noua a Cavalerilor Mesei Rotunde.
Combinand toate aceste elemente The Order 1886 reuseste sa spuna o poveste fictiva intr-un mediu istoric care sa fie atractiva si credibila. Dar in mod surprinzator, va veti trezi la un moment dat ca povestea se intrerupe subit, lasand multe personaje in asteptarea unui eventual sequel. Ca si multi altii veti astepta cu nerabdare sa aflati ce se va intampla in continuare.
Cu toate acestea, menținerea scenariului si povestii de liniare înseamnă că, atunci când Ordinul trebuie să renunțe la control in afara luptei, o face in asa fel incat sa permita interactiuni de baza cu aceasta lume.
Intre scenele lungi exista si perioada de miscare limitata unde tot ce trebuie sa faci este sa mergi, sa admiri privelistea si sa asculti dialogul personajelor. Este o problemă care este oarecum atenuată de faptul ca The Order: 1886 este foarte bine lustruit, deci exista foarte multe lucruri care va permit sa va tina privirea ocupata, un aspect care are si el de suferit din cauza diminuarii libertatii de miscare in joc, care este foarta scriptata. In mod constant esti scos din joc pentru a asista la diverse scene, apoi esti introdus intr-un segment de plimbare restransa, jucatorul ramanand cu senzatia ca primeste un bici atunci cand incearca sa inceapa o misiune.
Chiar si cand ti se spune sa atingi ceva, nu exista moment in joc in care sa nu apara o actiune de tip quick-time-event. Momentele in care te lupti cu monstrii imensi sunt de departe un punct forte ale acestui joc, unde reactiile incete si imprecise vor duce la momente in care vei vedea cum un monstru precum Galahad te rupe in bucati. Dar aceste momente sunt exceptia de la regula pentru ca in marea majoritate a timpului nu vei face decat sa impingi carute, sa tragi de franghii, sa ocolesti obstacole, sa sari peste carute sa te cateri pe cladiri sau sa urmezi traseul indicat.
Cand un eveniment de tip quick-time nu este de ajuns, suntem obligati sa participam la evenimente de tipul competitii de tras cu arma impotriva unor inamici umani. Si desi aceste evenimente sunt cat de cat interactive, The Order face putine in ceea ce priveste oferirea de ceva mai mult decat elementele de baza. Intalnirile cu monstrii cu care trebuie sa te lupti corp la corp sunt eclipsate de momente in care pur si simplu tragi cu arma pana cand esti anuntat ca toti inamicii au fost omorati.
Totodata episoadele de shooting de tip cover se desfasoara intr-un mediu confortabil intrucat jucatorul are la dispozitie un ser ce ii aduce invulnerabilitate salvandu-i pe acestia de la infrangere. Desi armele arata bine este pacat insa ca nu ne sunt oferite situatii tactice pentru a le incerca.
Episoadele de shooting devin adesea plictisitoare desi intentia lor era de a crea un look cinematic. Probabil era de preferat ca jucatorii sa aiba posibilitatea sa aiba o arie vizuala mai larga decat sa vada un ecran ingustat de tip 16:9.
Luptele rare cu varcolacii din The Order 1886 sunt poate cele mai bune parti ale jocului si asta pentru ca varcolacii au lovituri rapide si surprinzatoare care nu sunt predictibile.
Marea problema a lui The Order 1886 este faptul ca s-a pus accentul mai mult pe partea cinematografica decat pe gameplayul in sine. Partile cele mai bune ale jocului sunt grafica impresionanta, grafica si stilul care sunt chiar fantastice si atractive. Din pacate insa evenimentele de tip quick-time si secventele foarte scriptice ar fi fost mai potrivite pentru un film sau serial interactiv decat pentru un joc. Fara o componenta multiplayer si fara motive de a relua campania single-player , The Order 1886 nu este insa foarte atractiv.
