Reţeaua socială Twitter se pregăteşte să lanseze un serviciu de muzică, după ce a achiziţionat o firmă numită „We are Haunted” din acest domeniu.
Potrivit „All Things Digital”, Twitter Music se va lansa astăzi, iar pe internet a apărut deja pagina music.twitter.com, cu hashtagul #music, care sugerează acest lucru. Cel mai probabil, aplicaţia oficială pentru Twitter se va lansa weekend-ul acesta la festivalul de muzică Coachella. Aplicaţia va sugera utilizatorilor artişti şi piese pe care le-ar putea asculta, bazându-se pe o serie de semnale pe care le extrage din contul acestora de Twitter. Astfel, se va orienta în funcţie de vedetele pe care le urmărim pe Twitter. De asemenea, utilizatorii vor putea asculta muzică în interiorul aplicaţiei bazându-se pe servicii terţe cum ar fi iTunes, Soundcloud şi altele, iar videoclipurile vor fi furnizate de către Vevo, serviciul deţinut de Sony şi Universal Music.