Un fost inginer de dezvoltare al celor de la Firefox, Robert O’Callahan, ce in prezent lucreaza in mod independent, sustine ca programele antivirus sunt o adevarata bataie de cap si ca producatorii de programe antivirus sunt groaznici. Mai mult decat atat el sustine ca lumea ar trebui sa nu mai foloseasca astfel de software, daca au instalat antivirusul celor de la Microsoft, care este ok.
Afirmatiile sale sunt sutinute si de Justin Schuh, sef de securitate al proiectului Google Chrome, care declara in urma cu cateva luni ca programele antivirus sunt singurul impediment spre livrarea unui browser sigur. El spune ca din cauza programelor antivirus intruzive, nu a putut fi eliminata, pentru mai bine de un an, amenintarea Win32 Flash.
Razboiul dintre producatorii de browsere si cei de programe antivirus nu este vechi, in urma cu ceva ani, un alt inginer de la Firefox se plangea de problemele pe care le intampina cu cei de la McAfee. Producatorii de borwsere se plang ca programele antivirus sunt incredibil de invazive. Aceste programe incearca sa prinda un virus inainte ca el sa se extinda in tot sistemul de operare, dar pentru a face acest lucru se instaleaza fortat in componente software de pe computer, precum browsere, editoare de documente sau memoria sistemului de operare.
Chiar si asa, programele antivirus au puncte slabe ce le permit hackerilor sa atace diverse sisteme de operare sau browsere. Mai mult decat atat, atunci cand un hacker ataca un sistem de operare, el poate sa exploateze vulnerabilitatile dintr-un calculator aruncand o privire si in fisierele programelor antivirus. Acest lucru nu ar fi o problema daca producatorii de antivirus ar creea programe sigure, lucru pe care majoritatea producatorilor antivirus nu o fac (cu exceptia celor de la Microsoft, care sunt responsabili si constienti de ceea ce fac, conform spuselor lui Robert O’Callahan).
In luna iunie a anului trecut, un proiect al celor de la Google, intitulat Project Zero, a descoperit numai putin de 25 de buguri extrem de grave in programul antivirus Symantec/Norton. Vulnerabilitatile sunt grave pentru ca acestea nu solicita interactiunea utilizatorilor cu programul antivirus. Acesta afecteaza configuratia unui calculator si isi seteaza singur niveluri privilegiate de accesare unor resurse. In ultimii ani, astfel de practici ale producatorilor antivirus, care ajung sa impuna coduri vulnerabile in sistemele de operare au fost descoperite si la alti producatori precum Kaspersky, McAfee, Eset, Comodo, Trend Micro si altii.
Robert O’Callahan sustine ca utilizatorii de PC-uri ar trebui sa fie constienti de faptul ca, indiferent ca isi instaleaza programe antivirus, vor ramane in continuare vulnerabili la atacuri din partea hackerilor. Exista cazuri cand, tocmai programele antivirus transforma sistemele de operare in victime sigure.
De asemenea, chiar daca aveti un program antivirus instalat, daca doriti sa fiti cu adevarat siguri ca sistemul dumneavoastra de operare nu este expus atacurilor cibernetice, faceti cu regularitate update sistemului. Cel mai bun mod de a face acest lucru este de a instala actualizarile venite de la producatorul sistemului de operare. De asemenea daca folositi in continuare sisteme vechi precum XP, Windows 7 sau 8, este cazul sa faceti upgrade.
Atunci cand vine vorba de pastrare a datelor personale in siguranta, lucrurile sunt mai complexe. Nici un program antimalware sau antivirus din lume nu va poate proteja de atacuri de tip phishing bine executate sau daca o baza de date contine campuri ce pot fi exploatate. Avand in vedere acest lucru, este recomandat sa utilizati parole unice, o cheie de securitate fizica (atunci unde este posibil) si in general, sa fiti foarte atent cu datele pe care le partajati