Vertiv, furnizor global de infrastructură digitală critică și soluții de continuitate, a anunțat astăzi lansarea aplicației Vertiv™ XR, un instrument unic în segmentul centrelor de date, prin care operatorii, managerii IT și partenerii Channel pot vizualiza produsele Vertiv chiar în spațiul pe care aceștia l-ar aloca, odată achiziționate.
Reprezentarea virtuală vine, astfel, în ajutorul decidenților din domeniul centrelor de date: aceștia au la îndemână un instrument accesibil prin care să își organizeze spațiul, să beneficieze de asistență după instalare și, în final, să înțeleagă mai bine modul în care infrastructura aleasă le va sprijini capacitatea de calcul și le va influența amprenta la sol.
Aplicația este disponibilă în Apple App Store și pe Google Play.
Odată cu aplicația XR, Vertiv își prezintă cele mai noi progrese din cadrul vastei și constantei preocupări pentru digitalizare, pe măsură ce compania continuă să se concentreze pe experiența oferită utilizatorilor, dar și pe extinderea portofoliului de resurse pe care le pune la dispoziția clienților și partenerilor Channel.
Dezvoltată de către Vertiv, aplicația XR este primul astfel de instrument care preia tehnologia comercială utilizată în cazul proiectelor de amenajare interioară și o aduce în spațiul centrelor de date. Aplicația a primit titlul de “Best Digital Transformation Product or Service – Enterprise” în cadrul Technology Product Awards 2022, competiție organizată de publicația Computing.
„Prin intermediul aplicației Vertiv™ XR, creăm o punte de legătură între experiența oferită de interacțiunile în persoană și cele digitale. Aplicația le permite clienților și partenerilor noștri să fie mai bine informați atunci când iau o decizie de cumpărare, să primească recomandări, să vizualizeze într-un mod concret modul în care produsele noi vor interacționa cu mediile lor existente și să exploreze detalii despre acele produse – toate acestea la doar o atingere distanță.”
a declarat Cristian Scarpa, VP pentru Tehnologia Informației la Vertiv.
Aplicația Vertiv XR ghidează utilizatorii prin selectarea și plasarea produselor, folosind realitatea augmentată, pentru a oferi o descriere captivantă și realistă a produsului în locația pe care au ales-o – fie că este vorba de un centru de date, birou, hol sau o sufragerie. De asemenea, utilizatorii pot să vizualizeze și să exploreze diverse soluții Vertiv atunci când și unde aleg, precum și să rămână implicați dincolo de achiziție și instalare, prin soluții complementare și prin simplificarea modului în care aceștia aleg să împărtășească experiențele lor cu Vertiv.
„Acest tip de tehnologie a fost folosit pentru diverse aplicații destinate consumatorilor, ajutându-i pe proprietarii de imobile, de exemplu, să vadă cum s-ar integra noile dulapuri în bucătăria lor sau cum ar putea arăta diferite tipuri de tencuială pe fațada casei, dar nu am văzut niciodată acest tip de aplicație în centrul de date. Acum, le oferim și clienților noștri posibilitatea de a vedea un anumit echipament înainte de a îl cumpăra, astfel încât să achiziționeze cu încredere produsul Vertiv dorit.”
a spus Martin Coulthard, Vicepreședinte global pentru marketing pentru generarea cererii la Vertiv.
Eforturile companiei pentru digitalizare se concentrează pe dezvoltarea și actualizarea activelor digitale care să răspundă cel mai bine nevoilor clienților și partenerilor și să interacționeze cu ei în modul cel mai potrivit. Obiectivul final este acela de a îmbunătăți felul în care utilizatorii interacționează cu Vertiv, astfel încât aceștia să poată găsi cu ușurință ceea ce caută atunci când accesează site-ul companiei sau folosesc aplicația Vertiv XR. În același timp, compania își propune să genereze – atât pentru sine, cât și pentru partenerii săi – interacțiuni mai însemnate și mai productive, cu clienții și partenerii.