Finalul de an a adus pentru fanii serviciului Uber ceva neplaceri dar si vesti nu tocmai placute. Prima dintre controverse a fost legata de faptul ca tarifele din noaptea de revelion au sarit de dublul normalului.
O veste si mai proasta a venit pentru persoanele ce isi doresc sa devina soferi pentru compania Uber. Conditiile de intrare in sistem au devenit din ce in ce mai aspre. Astfel, conform unei informatii publicate de ZF.ro, toti şoferii Uber din Romania sunt obligati sa-si faca contracte de tip PFA (persoana fizică autorizata) sau microintreprindere si sa aiba atestat profesional de transport persoane daca vor sa continue sa colaboreze cu compania americana.
Decizia este legata de faptul ca soferii parteneri au solicitat celor de Uber asistenta in ceea ce priveste achitarea taxelor catre stat. Daca pana acum soferii erau obligati sa isi respecte toate obligatiile fiscale locale, de acum soferii primesc un mic ajutor din partea Uber menit sa faciliteze plata acestor taxe.
Intr-un interviu pentru cei de la Wallstreet, un sofer spune ca noile modificari si recomandarea de a deveni PFA sau SRL ii ajuta usor, in contextul in care pot astfel sa isi deduca o parte din costurile de intretinere, insa serviciul pare sa devina tot mai putin atragator pentru soferi.
„Ca PFA sau SRL poti sa iti deduci unele cheltuieli si probabil ne vom creste astfel veniturile cu 10%, dar nu compenseaza reducerea extrema a bonusurilor. Uber a scazut rapid bonusurile, desi ma asteptam sa le mentina macar un an ca sa formeze un nucleu dur de soferi profesionisti. Pentru mine nu mai merita acum sa fac Uber si cred ca in 2 luni renunt„, a recunoscut un sofer Uber.
Compania americana Uber a starnit reactii controversate in aproape toate tarile unde a lansat aplicatia Uber, o solutie ingenioasa ce le permite utilizatorilor de smartphone-uri sa comande rapid o masina pentru transportul la o anumita destinatie.
Disponibila doar in Bucuresti, aplicatia Uber le aduce soferilor inregistrati venituri generoase insa nu extrem de mari.