În cadrul evenimentului de celebrare a 25 de ani de activitate a Fundației Gates, Bill Gates a anunțat că intenționează să doneze „aproape întreaga” sa avere în următoarele două decenii. Potrivit declarațiilor sale, până la închiderea oficială a fundației pe 31 decembrie 2045, vor fi distribuite aproximativ 200 de miliarde de dolari — o încheiere cu mult mai devreme decât era planificat inițial, notează The New York Times.
Înființată în 2005 de Bill Gates și fosta sa soție, Melinda French Gates, fundația a finanțat o gamă largă de cauze umanitare. Printre priorități s-au numărat combaterea malariei, tuberculozei și HIV-ului, precum și sprijinirea celor afectați de aceste boli. De asemenea, au fost susținute inițiative legate de egalitatea de gen, sănătatea maternală și infantilă, planificarea familială, dezvoltarea agriculturii, apă și igienă. În timpul pandemiei de COVID-19, Fundația Gates a alocat două miliarde de dolari pentru eforturi globale de răspuns.
Cu toate acestea, organizația nu a fost ocolită de critici. Unii specialiști au acuzat-o că marginalizează cercetătorii care nu susțin politicile educaționale promovate de Gates, precum școlile mici și cele charter. De asemenea, i s-a reproșat lipsa de dezbatere internă și faptul că acordă prea multă greutate opiniilor fondatorului.
Într-un interviu acordat The New York Times, Bill Gates a spus că el și echipa sa sunt convinși că își pot atinge obiectivele umanitare într-un interval mult mai scurt decât estimau la început. Potrivit acestuia, fundația dorește să compenseze golurile lăsate de pandemie, dar și tăierile masive de fonduri pentru ajutor extern operate de actuala administrație americană.
Gates a menționat în mod expres reducerea bugetului USAID, care a afectat finanțarea pentru cercetarea și distribuirea de tratamente împotriva poliomielitei și HIV. Într-un comentariu surprinzător de direct, el l-a criticat pe Elon Musk, susținând că decizia privind bugetul a fost luată „pentru că nu a fost invitat la o petrecere în acel weekend”. Gates a adăugat că, deși Musk ar putea deveni un filantrop important în viitor, dacă își va dona averea mai târziu sau postum, „pentru moment, cel mai bogat om din lume este implicat în moartea celor mai săraci copii din lume.”