Celebrul player audio Winamp, un pionier al erei muzicii digitale, nu doar ca inca exista ci se pregateste sa primeasca un update major in cursul anului viitor. Compania ce detine acum serviciul , Radionomy, intenționează să relanseze serviciul ca o aplicație all-in-one care ofera podcasturi, playlisturi, posturi de radio online – în esență, orice tip de fisier audio pe care il ascultati – într-o singură platformă. Potrivit TechCrunch, actualizarea va fi disponibila în 2019.
Detaliile despre ceea ce pare a fi o reinventare grandioasă sunt destul de putine. Ce este cunoscut: Winamp va primi o aplicație mobilă, disponibilă pentru iOS și Android, iar versiunea de desktop va primi un makeover major. O actualizare gratuită a versiunii 5.8 va fi disponibila din 18 octombrie – prima versiune nouă pe care o va primi aplicația de când versiunea 5.666 a fost lansata în 2013. Aplicația a fost abandonată, înainte de a fi vândută mai târziu în acel an.
Actualizarea va oferi câteva rezolvari de bug-uri și corecții de compatibilitate care vor menține aplicația utilizabila până la momentul în care compania va putea lansa versiunea noua. Versiunea complet reimaginată a aplicației, Winamp 6, este așteptată cândva anul viitor, iar aplicația mobilă ar trebui să o însoțească.
Ce nu se știe: aproape orice altceva. Directorul executiv al Radionomy, Alexandre Saboundjian, a declarat pentru TechCrunch că el prevede noul Winamp ca un fel de agregator care va reuni toate posibilele opțiuni de ascultare într-o singură platformă. Dar nu a oferit nici un fel de informații despre modul în care noul Winamp se va integra cu servicii cum ar fi Spotify, Apple Music, Pandora sau orice altă opțiune de streaming populară. Este puțin probabil ca acele companii să fie interesate să colaboreze cu un proiect care intenționează să scoată utilizatorii din ecosistemele individuale.
Nu avem, de asemenea, detalii despre personalizare – cartea de vizită familiară a lui Winamp, din anii anteriori. Playerul muzical a oferit modificări nesfârșite care le permiteau utilizatorilor să facă să pară totuși că au tot ce isi doreau. Acest tip de control de utilizator nu mai există, și nu există nici o informatie dacă Winamp intenționează să rezvolve aceasta problema.
Dacă Winamp poate sa isi duca acest plan ambitios de relansare, va fi o intrare binevenită pe piața fragmentată a playerelor media. Cel puțin, cei care încă sunt dependenti de diferitele parti ale aplicației uitate vor reuși să țină in viata playerul puțin mai mult.