Ca parte a unui program care ar putea avea consecințe de amploare pentru industria tehnologiei, Google lansează un pilot pentru a testa sistemele de facturare terță parte în Android și în ecosistemul său mai larg din Play Store.
Compania a anunțat miercuri că intenționează să efectueze testul pilot cu câțiva dezvoltatori participanți, începând mai ales cu Spotify.
Astăzi, @GooglePlay și @Spotify anunță un acord revoluționar care permite clienților alegerea și pregătește scena pentru cum ar trebui să arate următoarea generație de platforme.
Începând cu sfârșitul acestui an, utilizatorii Spotify care au descărcat aplicația companiei prin Magazinul Play vor avea opțiunea de a plăti pentru un abonament Premium fie prin unul dintre sistemele de facturare Google sau Spotify.
„Pentru prima dată, aceste două opțiuni vor trăi una lângă alta în aplicație. Acest lucru va oferi tuturor libertatea de a se abona și de a face achiziții folosind opțiunea de plată la alegere direct în aplicația Spotify.”
a spus compania.
Spotify a spus că va începe colaborarea cu Google pe această funcționalitate în următoarele luni, lucrul care implică echipe de produs și de inginerie din ambele companii.
„Acest poiect pilot ne va ajuta să ne creștem înțelegerea dacă și cum funcționează facturarea la alegerea utilizatorilor pentru utilizatorii din diferite țări și pentru dezvoltatori de diferite dimensiuni și categorii”,
a declarat Sameer Samat, vicepreședintele Google pentru managementul produselor.
Pentru Spotify, anunțul de astăzi este doar o victorie revoluționară. Compania a petrecut ani de zile făcând campanie împotriva monopolurilor magazinelor de aplicații, eforturile sale culminând în 2020, când a format, alături de Epic Games, Coaliția pentru echitatea aplicațiilor, pentru a face presiuni pe Apple și pe Google să își schimbe politicile.
Poiectul pilot al Google pare că este o mișcare defensivă din partea companiei. La fel ca Apple, compania a petrecut mult timp și a investit resurse făcând lobby împotriva legislației precum Open App Markets Act, care a fost promovată recent de Comitetul Judiciar al Senatului American. În cazul în care proiectul de lege devine lege așa cum este, ar împiedica proprietarii pieței de aplicații cu peste 50 de milioane de utilizatori din SUA să blocheze dezvoltatorii terți sa folosească sistemele lor proprii de plată.