Microsoft a testat aplicațiile Office pe Chromebook inca de anul trecut, însă acestea s-au limitat în principal la cel mai recent dispozitiv PixelBook lansat de Google. Se pare că aceasta testare s-a incheiat iar un număr mai mare de Chromebookuri vor primi si ele aplicațiile Office din Magazinul Google Play pentru Chromebook. Chrome Unboxed raportează că aplicațiile apar deja pe dispozitivele Chromebook Pro Samsung, Chromebook-ul Acer 15 și Acer C771.
Aplicațiile sunt versiuni Android de Office care includ aceleași caracteristici pe care le găsiți pe o tabletă Android care rulează Office. Dispozitivele precum Chromebook Flip de la Asus (cu display de 10,1 inch) vor beneficia de acces gratuit la Office în Chrome OS, dar dispozitivele mai mari vor avea nevoie de un abonament. Microsoft are o regulă care diferentiaza sistemele de operare Windows, iOS și hardware-ul Android, ceea ce înseamnă că dispozitivele mai mari de 10,1 inci au nevoie de un abonament Office 365 pentru a debloca capacitatea de a crea, edita sau imprima documente.
Aceasta este o politică care ar putea să mărească numarul de abonamente Office 365, dar având în vedere că majoritatea Chromebook-urilor sunt folosite în sălile de clasă, școlile probabil au deja un abonament Office 365 sau utilizează propria G Suite Google. Cu toate acestea, Chromebook-urile cresc în popularitate.
Dispozitivele Google au ajutat piața PC-urilor să crească pentru prima dată în cinci ani la începutul acestui an și au depasit ca numar de vanzari dispozitivele MacBook pentru prima dată în SUA, anul trecut. Microsoft încearcă să contracareze Chromebook-urile cu propriul sistem de operare Windows 10 S și laptopuri mai ieftine destinate școlilor.