Pe 20 octombrie, Craiova va fi gazda debutului primei ediții a eSuperligii, cea mai importantă competiție de fotbal virtual din România.
Evenimentul va avea loc la Sala Polivalentă din Craiova, înaintea meciului de fotbal dintre Universitatea Craiova și FC Botoșani din Superliga, oferind suporterilor și pasionaților de gaming o experiență interactivă, cu competiții de EA SPORTS FC™25, premii și sesiuni meet & greet cu streameri populari.
Competiția eSuperliga este afiliată oficial SuperLigii de fotbal din România și aduce în prim-plan 16 jucători de esports care vor reprezenta cluburile din campionatul intern în 15 etape desfășurate în paralel cu meciurile din campionat. Sezonul inaugural al eSuperligii va avea premii și bonusuri în valoare totală de 130.000 de euro, incluzând 40.000 de euro pentru Sezonul Regulat, 20.000 de euro pentru eSupercupă și 70.000 de euro în bonusuri.
Programul primei etape
Începând cu ora 10:30, iubitorii de gaming vor putea urmări următoarele meciuri de esports desfășurate pe console PlayStation 5:
- CFR Cluj (Adrian Lapoși) vs Gloria Buzău (Andrei Pițigoi)
- Unirea Slobozia (Robert Dumitru) vs Sepsi OSK (Valentin Bîrleanu)
- FC Farul Constanța (Andrei Hauca) vs Poli Iași (Robert Buculeanu)
- Universitatea Craiova (Răzvan Puiu) vs FC Botoșani (Mircea Catrina)
- FCSB (Emil Constantinescu) vs Dinamo București (Valentin Ilie)
- Universitatea Cluj (Alexandru Bucur) vs Petrolul Ploiești (Alexandru Țenescu)
Meciurile dintre FC Rapid 1923 (Alexandru Moisii) și AFC Hermannstadt (Andrei Anghelina), precum și dintre Oțelul Galați (Daniel Constantinescu) și UTA Arad (Cosmin Vedeanu) vor avea loc în etapele următoare.
Premii pentru public și întâlniri cu creatorii de conținut
Pe lângă meciurile de esports, fanii EA SPORTS FC™25 vor avea ocazia să participe la activități interactive, unde cei mai buni jucători pot câștiga premii de până la 500 de euro, dintre care câștigătorul va primi 350 de euro, iar locul secund 150 de euro. De asemenea, evenimentul va găzdui sesiuni de meet & greet cu unii dintre cei mai populari streameri din România, precum xSlayder, Imogen, Andreas și Mădălin Șerban.
Despre eSuperligă
Această competiție inovatoare marchează o premieră în România, oferind cluburilor de fotbal din Superliga o conexiune directă cu lumea esports și un nou mod de a interacționa cu fanii tineri și dinamici. Sezonul inaugural al eSuperligii se va încheia în primăvara anului 2025, când campionul eSuperligii va fi desemnat, iar premiile totale de 130.000 de euro vor fi distribuite în funcție de clasamentul final.