Nikon adaugă obiectivul NIKKOR Z 14–30mm f/4 S la noua gamă de obiective din linia S pentru fotografiere pe întregul cadru, concepute pentru aparatele foto mirrorless Nikon Z.
Având o construcţie compactă şi un element frontal plat, acest zoom retractabil, cu unghi ultra-larg, amplifică oportunităţile creative pentru fotografii care utilizează aparate foto Nikon Z. Este remarcabil pentru imagini statice şi chiar mai bun pentru imagini video.
NIKKOR Z 14–30mm f/4 S este primul obiectiv din lume cu unghi ultra-larg, pentru fotografiere pe întregul cadru, prevăzut cu un element frontal plat. Această caracteristică unică de design permite utilizarea filtrelor de 82 mm fără a avea nevoie de suporturi voluminoase pentru filtre. Fotografii beneficiază de mai mult control şi de mai multă libertate, indiferent dacă fotografiază peisaje, arhitectură, peisaje urbane, interioare sau dacă înregistrează filme.
Construcţia compactă, mecanismul de obiectiv retractabil şi etanşarea cuprinzătoare împotriva intemperiilor fac din acest obiectiv unul foarte indicat pentru călătorii. Noile formule optice ale obiectivului NIKKOR Z şi comunicaţia rapidă dintre obiectiv şi aparatul foto asigură minimizarea distorsiunilor comune fotografierii cu unghi larg. Claritatea este excepţională. O diafragmă f/4 constantă permite celor care filmează să treacă uşor de la lumina strălucitoare a zilei la interioare umbroase.
Jordi Brinkman, Product Manager, Nikon Europe, declară: „Acest zoom NIKKOR Z cu unghi ultra-larg va permite deţinătorilor de aparate foto Nikon Z să realizeze oriunde imagini statice şi filme captivante. Fiind un obiectiv cu construcţie compactă, încape cu uşurinţă în genţi mai mici. Şansa de a utiliza filtrele atât de uşor este o oportunitate deosebită pentru a obţine mai mult control creativ.”
CARACTERISTICI CHEIE
– Pregătit pentru filtre: primul obiectiv din lume cu unghi ultra-larg, pentru fotografiere pe întregul cadru, care acceptă filtre de 82 mm fără a avea nevoie de suporturi voluminoase pentru filtre.
– NIKKOR Z: proiectat pentru montura Z de la Nikon, care este largă, acest obiectiv poate să capteze mai multă lumină pe întregul cadru.
– Linia S: design optic de calibru superior. Acoperire cu nanocristale anti-reflexie. Sistem multiplu de focalizare, cursiv şi silenţios.
– Inel de control personalizabil: poate fi utilizat pentru focalizare manuală (în mod implicit), pentru controlul diafragmei (foarte indicat pentru tranziţiile irişilor în timpul înregistrărilor video) sau pentru compensarea expunerii.
– Excelent pentru filme: reglare fără sunet a diafragmei. Variaţia distanţei focale în funcţie de distanţa de focalizare (focus breathing) este redusă, la fel şi modificarea focalizării în timpul acţionării zoomului.
– Compact şi protejat: un mecanism de obiectiv retractabil vă asigură că acest obiectiv ocupă un spaţiu minim când nu este utilizat. Etanşarea cuprinzătoare asigură protecţia împotriva prafului şi umezelii.