In perioada 06 – 07 aprilie 2019 a avut loc etapa națională dedicată selecției echipei naționale a României, care va participa la Campionatul European de Securitate Cibernetică, ediția 2019.
Ca urmare a acestei etape desfășurată online, au fost selecționați 36 de tineri talentați, 18 cu vârste de până în 20 de ani și 18 cu vârste între 21 și 25 de ani.
În perioada următoare acest lot național preliminar va participa la o serie de activități de testare a cunoștințelor în domeniul securității cibernetice și de dezvoltare a abiltăților de lucru în echipă, iar în luna iulie vor participa la un bootcamp în care se vor organiza sesiuni de training pentru creșterea expertizei.
La sfârșitul acestui stagiu de pregătire, în baza evoluțiilor înregistrate, se va definitiva lotul restrâns de 12 concurenți (10 titulari și 2 rezerve) care va reprezenta România în finala Campionatului European de Securitate Cibernetică, competiție ce va avea loc la București, în perioada 09 – 11 octombrie 2019.
Organizarea ECSC în România este realizată în acest an de CERT-RO, împreună cu Serviciul Român de Informații și Asociația Națională pentru Securitatea Sistemelor Informatice, alături de partenerii evenimentului.
În prezent, multe state dezvoltate se confruntă cu dificultăţi în protejarea infrastructurilor IT naționale, generate, printre altele, şi de lipsa specialiştilor în securitate IT. Pentru încurajarea şi motivarea tinerilor talentaţi în acest domeniu de a se alătura echipelor de specialişti angrenate în eforturile de asigurare a securităţii IT, sunt organizate competiţii la nivel naţional.
Prin Campionatul European de Securitate Cibernetică se oferă acestor concursuri un caracter multinaţional – echipele fiecărui stat fiind implicate atât în exerciţii de colaborare, cât şi în competiţie – pentru a colabora, și, în cele din urmă, a concura între ei. Probele campionatului acoperă domenii precum securitate web, securitate mobilă, puzzleuri criptografice, inginerie inversă și investigații, pentru care vor acumula puncte.